Ultima oră

S-a încheiat examenul de Bacalaureat 2013. Vezi ce spun elevii lugojeni despre subiecte!

bacProba la alegere a profilului şi specializării a fost ultima din cadrul examenului de Bacalaureat. Elevii au putut alege între biologie, geografie, chimie, psihologie, fizică, informatică, logică, sociologie, economie şi filosofie. Absolvenţii de liceu din Lugoj au fost mulţumiţi de subiectele primite şi spun că au fost uşoare, la fel ca şi la celelalte probe.

Mondial

„Eu am ales logica şi ne-a dat propoziţii categorice, silogism, exact ceea ce ne aşteptam şi din ce ne-am pregătit. Atât subiectele de la proba de logică, cât şi cele de la celelalte probe mi s-au părut destul de uşoare, oricine putea să ia o notă de trecere”, a spus Oana Angheloni de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”.

„Mi s-a părut un examen destul de uşor. Subiectele au fost foarte accesibile şi eu spun că m-am descurcat destul de bine”, spune Andreas Maldea tot de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”.

„Mi-a fost foarte frică de acest examen, dar până la urmă m-am descurcat foarte bine. Nivelul a fost mediu şi cred că a fost în regulă pentru toată lumea”, este de părere Pamela Pantea de la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu”.

În Lugoj, examenul s-a susţinut în două centre, la Colegiile Naţionale „Coriolan Brediceanu” şi „Iulia Hasdeu”.

„În cele două centre din Lugoj a fost înregistrat un singur elev eliminat, acesta fiind de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Lugoj. Lucrările sunt corectate la Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” şi sperăm că rezultatele din această sesiune vor fi mult mai bune decât cele din ultimii doi ani”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct de la Inspectoratul Şcolar Timiş, Cornel Petroman.

Pe data de 8 iulie, până la ora 12.00, vor fi afişate rezultatele. În aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00, pot fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale se vor afişa pe 12 iulie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE