Ultima oră

Românii din Valea Timocului au sărbătorit 1 Decembrie și cer Parlamentului României să-i sprijine

MondialRomânii din Valea Timocului(Serbia) au sărbătorit Ziua Națională, la Bor. Sâmbătă și duminică Inițiativa Românilor din Serbia a organizat mai multe manifestări dedicate Zilei Naționale a Românilor. Inivitat la eveniment a fost și senatorul lugojean Ioan Iovescu, care a luat parte la manifestările de sâmbătă. Din partea României a mai fost prezent și Iulian Nițu, consulul României la Zaicear.

Pentru prima dată reprezentați în Consiliul Național al Românilor din Serbia(organismul guvernamental care se ocupă de drepturile minorității), românii din Timoc speră că vor avea acces la învățământ în limba română, biserici și mass-media. De altfel, la manifestările din Bor s-a discutat despre demersurile care urmează să fie făcute pentru obținerea drepturilor minorității românești.

Boian Bărbuță, liderul Inițiativei Românilor din Serbia i-a cerut senatorului Ioan Iovescu, membru în Comisia Românilor de Pretutindeni să solicite Parlamentului României să sprijine comunitatea din Valea Timocului.

“Românii de aici au așteptări de la frații din țară. Ne dorim cetățenia română și o implicare mai mare a României în problemele pe care le avem. De mare folos ar fi deschiderea unor centre culturale în orașele și comunele unde trăiesc comunități mari de români. Ne ajută să ne păstrăm identitatea; tradițiile și cultura. Dar fără sprijinul patriei mamă aceste lucruri nu le putem realiza”, spune liderul Inițiativei Românilor din Serbia.

Senatorul Ioan Iovescu le-a promis românilor din Valea Timocului că va expune solicitările lor în Parlament și că va facilita o întâlnire a reprezentanților acestora cu membrii Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senatul României.

Manifestările dedicate Zilei naționale s-au încheiat cu o “Seară românească”, la care au participat mai mulți artiști și ansambluri din România și Serbia. Tot sâmbătă, localitatea Brestovăț din Serbia s-a înfrățit cu comuna Biled din România.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*