Ultima oră

România, pe primul loc în Europa, la creşterea de preţuri

MondialRomânia a înregistrat în luna decembrie 2014 cea mai ridicată rată de creştere anuală a preţurilor din Uniunea Europeană (UE), de 1%, comparativ cu aceeaşi lună din 2013, în condiţiile în care inflaţia din UE a trecut în teritoriu negativ, preţurile de consum scăzând cu 0,1%.

România a fost urmată de Austria, cu o rată a inflaţiei de 0,8%, şi de Finlanda, cu o creştere cu 0,6% a preţurilor de consum în luna decembrie, potrivit Mediafax.

La nivelul UE, 16 state au raportat rate negative ale inflaţiei, cele mai mari scăderi ale preţurilor de consum fiind consemnate în Grecia (-2,5%), Bulgaria (-0,2%), Spania (-1,1%) şi Cipru (-1%).
Inflaţia anuală din UE s-a situat la -0,1% în luna decembrie, iar cea din zona euro, la -0,2%.

Conform Institutul Naţional de Statistică a anunţat că preţurile de consum au coborât în luna decembrie cu 0,1% faţă de noiembrie, pe fondul ieftinirii mărfurilor nealimentare cu 0,5% şi al unor preţuri uşor mai mari la servicii şi alimente, astfel că rata anuală a inflaţiei a coborât la 0,83%, un minim record.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE