Ultima oră

Roller-ul de Lugoj crescut de Constantin Iorga, al treilea titlu de campion european

MondialCunoscutul crescător lugojean de porumbei, Constantin Iorga, președinte de onoare al Asociației “Fauna”, a Cercului Militar din Lugoj, și-a trecut în palmares două noi titluri continentale, în urma desfășurării Campionatului European pentru porumbei, păsări și animale mici de curte și păsări exotice.

Competiția, la care au luat parte peste 30 de țări, a avut loc în Danemarca la centrul expozițional Messecenter, din orașul Herning în perioada 9-11 noiembrie.

În cadrul delegației țării noastre, Lugojul a trimis exponatele a trei crescători pasionați din cadrul Asociației “Fauna”. Este vorba de Constantin Iorga, care a avut 12 porumbei Roller de Lugoj (reprezentând trei colecții: negru, almond, pestriț cu negru), Lucian Onujec a trimis patru iepuri uriași-gri germanși Ion Hoban patru găini din rasa Orpington galben.

Cele mai bune rezultate le-au obținut rollerii lugojeni ai lui Constantin Iorga, crescătorul lugojean fiind răsplătit cu un titlu de campion european pentru cel mai bun roller al expoziției, care a obținut 96 de puncte și un titlu de campion european pentru cea mai bună colecție de rolleri (doi masculi și două femele), care a primit 376 de puncte.

“Cresc proumbei de la vârsta de cinci ani, iar Roller de Lugoj, de 12 ani. La șase ediții de campionat european la care am avut porumbei în concurs am obținut cinci titluri de campion european, iar  cu roller-ul am ajuns la al treilea titlu. Primul în Slovacia la Nitra, în 2009, al doilea în Franța la Mecs, în 2015 și al treilea acum, în Danemarca. Sper să pot participa și la viitoarea expoziție europeană, care va fii peste trei ani”, a spus Constantin Iorga.

Cu un rezultat foarte bun s-a remarcat Lucian Onujec, care a obținut pentru colecția sa de iepuri uriași calificativul exceptional, iar găinile lui Ion Hoban au fost notate cu calificativul foarte bine, cu 94 de puncte.

Următoarea expoziție europeană va fi în 2021 la centrul expozițional de la Wenz, lângă Viena.   

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE