Ultima oră

Robert Şerban, la Lugoj: „Am fost crescut în cultul admiraţiei”

Orice eveniment marca Robert Şerban aduce la Lugoj nu numai bucuria revederii, ci şi un soi de empatie, de vibraţie pozitivă, care s-a simţit din plin joi seara la English Pub.

Îndrăgitul scriitor timişorean s-a confesat celor prezenţi la lansarea volumului – album „Ascuns în transparenţă” (Editura Polirom), care combină arta vizuală a artistului plastic Pavel Vereş, cu poezia lui Robert Şerban.

„Eu am fost crescut în cultul admiraţiei. Tata şi mama îmi spuneau: admiră! Şi eu asta fac – descopăr în fiecare om ceva bun, ceva interesant, ceva remarcabil. Iar televiziunea, care sunteţi de acord că este o magie, eu o folosesc ca pe o magie albă, tocmai în această idee”, a spus autorul, care este şi realizator de emisiuni la TVR.

Lansarea de carte a fost prefaţată de Dan Haica, amfitrionul English Pub – Art Club, de Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale şi de profesoara Simona Avram, cunoscut promotor al evenimentelor culturale de calitate care au loc la Lugoj.

„Aceleaşi realităţi esenţiale ale vieţii sunt văzute prin poezie şi prin pictură. Este o conversaţie interesantă între cele două arte, care are dinamica ei, cu pictura încercând să includă textul. Personal sunt copleşită de această carte – nu opulentă, dar frumoasă, cum rareori am văzut. O carte plină de emoţie. Mulţumesc pentru această emoţie, Robert Şerban!”, a spus profesoara Avram.

Artistul plastic Pavel Vereş, care a avut şi vernisajul expoziţiei sale de artă vizuală, în premieră la English Pub. a subliniat că ideea întâlnirii cu Robert Şerban într-o carte i-a aparţinut.

„Întâlnirea înseamnă comunicare în zona spirituală, iar eu cu Robert suntem sub acelaşi univers. Comunicarea noastră a fost un fluu din prima. După expoziţia mea de la Galeria Calina, Robert m-a invitat la emisiunea lui, şi am zis, măi, e ceva de mine dacă m-a invitat acolo. Iar când am discutat cu el, m-am simţit de parcă am fi fost împreună dintotdeauna. Întâlnirea cu lirica lui se poate rezuma într-un singur cuvânt: spectaculos! Poeziile lui îmi par rostite dintr-o suflare, ceva foarte firesc, dar cu mare încărcătură emoţională”, a opinat Pavel Vereş.

La rândul lui, Robert Şerban a vorbit despre Pavel Vereş, ca despre un artist de valoare, dar care are dezavantajul unei modestii poate exagerate.

„Pavel este un tip retractil, ca un melc. Dar arta lui nu îi seamănă! A fost celebru cu Atelier 35, a făcut pictură, grafică, fotografie, colaj, film, arte digitale, este unul din primii care au făcut artă pe calculator, când noi nici nu ştiam ce e calculatorul. E un artist deosebit de sofisticat, care a trecut prin multe metamorfoze, care experimentează continuu”, a punctat invitatul serii.

După sesiunea de autografe, seara s-a încheiat la terasa English Pub, devenită neîncăpătoare, cu un recital susţinut de Csilla György (vocal) şi Cristian Veţan (chitară).

 

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE