Ultima oră

Rezultate foarte bune ale alergătorilor lugojeni la Hercules Maraton 2016

Sâmbătă, 15 octombrie, mai mulți alergători din Lugoj au participat la Maratonul Hercules. Ionuț Măran a  fost cel mai bun alergător la proba de semi maraton și a câștigat două locuri I, la categoria general masculin și pe categoria de 18-29 ani.

fabricadetuica.ro

Maratonul se desfășoară în Munții Cernei pe un traseu ce face ocolul Arjanei (1512m), cel mai pitoresc vârf. Este un traseu montan pe poteci turistice, ciobănești, drumuri forestiere și drumuri de căruță de-ale localnicilor. Startul și sosirea sunt în Valea Cernei. Traseul traversează de două ori creasta munților Cernei, ajunge dincolo de vârf în satul Bogâltin, străbate împrejurimile pitorești ale cătunelor de munte: Dobraia, Poiana Lungă, Ineleț, Cracul Mare, Prisăcina. Traseul oferă panorame deosebite asupra Văii Cernei, a abrupturilor calcaroase ale Munților Mehedinți și impresionantei despicături a Cheilor Prisăcinei.

Traseul are o lungime de 44.5 km și peste 2300 de metri diferență de nivel. Este marcat cu marcaj turistic punct roșu și punct galben. În zonele unde marcajul nu a putut fi aplicat (zone de pajiște, tufe) traseul va fi balizat corespunzător de către organizatori astfel încât să nu existe probleme de orientare.

Echipa de alergători din Lugoj a fost formată din Szilagy Alexandru, Benko Cosmin, Virgil Mihalache, Draghin Florin la proba de maraton pe distanta de 45 kilometri și Daniela Toth, Adriana Zubac, Andreea Arsene, Răzvan Arsene și Ionuț Măran, care au participat la proba de semi maraton .

Clubul de turism Concordia Lugoj a fost reprezentat la Maratonul Hercules cu Szilagy Alex, Adriana Zubac, Daniela Toth, Andrea Arsene și Răzvan Arsene, care au alergat printr-o  zonă cu peisaje minunate.

”În edițiile trecute Concordia Lugoj a ajutat la organizarea Maratonului Hercule pe partea de voluntariat, deoarece avem o colaborare foarte bună cu  Clubul Sportiv Alternative Timișoara ”, ne-a declarat Szilagy Alexandru.

Ce a reprezentat Maratonul Hercules pentru sportivii noștri?

Szilagy Alexandru: ”pentru mine,  a reprezentat al cincilea maraton  în alergare, ce reprezintă obiectivul sportiv pe anul 2016 și întâlnirea cu prietenii cu același hobby”.

Daniela Toth: ”a fost primul semi maraton montan la care am participat și a fost ceva unic, ceva super fain. Am îmbinat cea mai mare plăcere a mea, drumeția, cu alergatul”.

Adriana Zubac: ”Zona mea de suflet , organizare foarte bună, oameni primitori, primul semi aton montan”.

Cosmin Benko: ”Zona pitorească , atmosfera frumoasă, reîntâlnirea cu prietenii, voioșie”.

Virgil Mihalache: ”Hercules maraton, o alergare faină, cu oameni faini”.

Andreea Arsene: „Pentru mine, Hercules Maraton, înseamnă de fiecare dată prietenie, bucuria de a alerga în natură, de a vedea Valea Cernei, de a simți emoțiile și adrenalina competiției. Vin la acest concurs în fiecare an, începând cu prima ediție din 2010, ca participant sau susținător, și de fiecare dată resimt aceleași sentimente pline de recunoștință pentru organizatori că fac posibil acest eveniment, deși nu este ușor. Am așteptat ediția de anul acesta cu mare interes, pentru ca de fiecare dată se adună laolaltă mulți prieteni, iubitori de natură, oameni calzi și plini de povești de viață”.

Pentru Ionuț Măran, a reprezentat ”o nouă cursă câștigată cu un timp foarte bun și cu 3 secunde am depășit locul doi. Am  fost cel mai bun alergător la proba de semi maraton și am câștigat două locuri I la categoria general masculin și la categoria de 18-29 ani”.

Motivați de frumusețea naturii și de organizarea impecabilă, alergătorii lugojeni promit că vor reveni cu o echipă mai generoasă la ediția de anul viitor a Maratonului Hercules.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE