Ultima oră

Respirăm! CSM Lugoj trece de Iași și cu ajutorul Clujului revine din nou pe locul șase

foto: Gabriel Brezeanu

MondialVoleiul lugojean continuă să ofere un carusel al emoțiilor, revenind pe locul șase, pierdut în urmă cu o săptămână la Cluj, echipă care a trecut și de Dinamo București.

Meci de mare încărcătură pentru fetele antrenate de Valerijan Luka, în etapa desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute la Lugoj, cu Penicilina Iași, unul de totul sau nimic, mai ales după rezultatul (surpriză sau nu!) de la Cluj, unde Universitatea a trecut și de Dinamo București cu scorul de 3-0. Imbold sufiecient pentru echipa lugojeană să tureze motoarele și să lase emotiile deoparte în încercarea de a reveni pe locul șase, poziție de play-off.

Și cum zicala cu ”Dumnezeu îți dă, dar nu își bagă în traistă” a fost perfect valabil pentru Ionela Canea și compania, victoria clujencelor trebuia consolidată cu o reușită de trei puncte cu Iașiul pe propriul teren. Un joc venit pe fondul unor evoluții mai puțin consistente în etapele anterioare, dar care a arătat de această dată mult mai bine, cu mici excepții, în special în setul 3 și parțial 4.

De această dată o preluare foarte bună, cu Adriana Rotaru aproape de forma pe care o știm, un blocaj mult mai eficient decât în etapele precedente (Nina Jakic rămâne cel mai bun centru la blocaj din țară) și o gestionare eficientă a momentelor critice.

Mai este de lucrat la serviciu, unde în setul pierdut s-a greșit prea mult și la corelarea coordonatorului cu centri, combinațiile nefiind de fiecare dată optime. Primul set a fost început mai bine de Iași, care a avut 8-6 la primul timp tehnic de odihnă, CSM a revenit și a trecut în față la 10-8, s-a distanțat la 18-14 și a închis la 25-19.

Setul secund a fost sub controlul gazdelor până aproape de final, singurele emoții fiind la 22-22, însă trei puncte consecutive au modificat tabela la 25-22 și 2-0 la seturi.

Setul trei a adus 9 servicii greșite pentru CSM Lugoj, care au contribuit la diferența de final, 21-25.  Injecția de adrenalină a fost suficientă pentru Iași, care a vrut să plece de la Lugoj cu mai mult de un set, iar jocul părea să meargă spre decisiv, însă de la 18-21 lugojencele au eliminat greșelile, Cveticanin a găsit atacurile câștigătoare și s-a încheiat 25-22.

Pentru lugojence cel mai eficient om a fost Gabriela Bălae cu 21 de puncte, urmată de ucraineanca Svitlana Shvanska cu 18 de reușite. CSM Lugoj a acumulat 15 puncte, fiind cu două lungimi în fața celor de la Dinamo București, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat.

Prima este programată miercuri, în deplasare, la liderul CSM București, după care acasă cu CSM Târgoviște, sâmbătă, 17 februarie, ora 18,30 și cea mai importantă, în deplasare la Tg. Mureș, în 24 februarie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE