Ultima oră

Reprezentanții zonei Lugoj – Făget – Buziaș în Parlament au fost convocați de președintele Traian Băsescu

basescu parlamentCei patru parlamentari care vor reprezenta zona Lugoj – Făget – Buziaș, în acest mandat, au fost convocați de către președintele Traian Băsescu, pentru formarea noului Parlament, miercuri, 19 decembrie, la ora 13.

basescu parlamentCei patru parlamentari care vor reprezenta zona Lugoj – Făget – Buziaș, în acest mandat, au fost convocați de către președintele Traian Băsescu, pentru formarea noului Parlament, miercuri,19 decembrie, la ora 13. Pentru următorii patru ani, în colegiile din acestă zonă au fost aleși deputați pesediștii Sorin Stragea și Dorel Covaci, iar senatori au fost aleși Ilie Sârbu, din partea aceluiași partid, și Ioan Iovescu, din partea PPDD. Dintre cei patru, doar Iovescu este la primul mandat.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de convocare a noului Parlament pentru 19 decembrie, la ora 13.00. Senatul şi Camera Deputaţilor nou alese se întrunesc în locul, ziua şi la ora stabilite prin decretul de convocare emis de preşedintele României, în cel mult 20 de zile de la alegeri. Senatul şi Camera legal constituite aleg, fiecare, Biroul permanent. Până la alegerea Biroului permanent, lucrările celor două Camere sunt conduse de cel mai în vârstă senator, respectiv deputat, în calitate de preşedinte decan de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 senatori, în calitate de secretari asistenţi.

Regulamentele celor două Camere stipulează că până la alegerea Biroului permanent pot avea loc numai dezbateri cu privire la validarea mandatelor de senator sau deputat, la procedurile necesare depunerii jurământului sau legate de constituirea noului Senat sau a Camerei Deputaţilor. Pentru validarea mandatelor, Senatul şi Camera aleg, în prima sa şedinţă, o comisie compusă din 15 parlamentari. Numărul parlamentarilor care sunt propuşi în comisia de validare de fiecare partid sau alianţă este în funcţie de numărul membrilor săi raportat la numărul total al membrilor respectivei Camere şi se stabileşte prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora.

Nu pot să facă parte din comisia de validare parlamentarii împotriva cărora au fost înregistrate sesizări motivate de invalidare a mandatului, anterior constituirii comisiei. Comisia de validare se pronunţă prin votul majorităţii membrilor săi asupra propunerilor referitoare la validarea sau invalidarea alegerii parlamentarilor, precum şi asupra contestaţiilor primite în termen de 4 zile de la constituirea sa. Contestaţiile pot fi formulate de cetăţeni români cu drept de vot.

Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator sau deputat în cazul în care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea dispoziţiilor legii electorale privind candidatura sau obţinerea mandatului, sau în situaţii de fraudă dovedită sau recunoscută.Ulterior, parlamentarii a căror alegere a fost validată depun jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Refuzul de a depune jurământul atrage pierderea mandatului. Senatul şi Camera Deputaţilor sunt legal constituite după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori şi deputaţi.  

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE