Ultima oră

Redeschiderea Bazarului, așteptată de comercianți

MondialRedeschiderea Bazarului lugojean, de pe Splaiul Morilor, așteptată de comercianții de haine, încălțăminte și bricolaj, închis de anul trecut pentru lucrări de autorizare la incendii, se amână din cauza unor solicitări suplimentare din partea celor de la ISU Timiș.

Ce­rin­țe­le vizează asigurarea parame­trilor de presiune.

“Am primit de la ISU solicitarea să aducem presiunea la hidranții de la Bazar, la parametrii pe care îi au ei și apoi urmează să ne elibereze autorizația. Noi am trimis documentația și aș­tep­tăm să dea o decizie. În ultimele luni, la bazar au fost înlocuite 12 uși cu altele noi și s-a refăcut partea de instalație electrică. Am făcut ce mi s-a cerut”, a explicat Cristian Galescu.

În prezent, există 35 de solicitări pentru ocuparea spațiilor puse la dispoziție în cele două hale, cu o suprafață totală de aproximativ 2000 de metri pătrați.

Conform planului anunțat la începutul lucrărilor de îndeplinire a con­di­țiilor pentru autorizarea la incendiu au fost prevăzute 36 de spații de 15 mp.

În urmă cu trei ani Primăria Lugoj a reparat și acoperișul pe o su­prafață de 1800 mp.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE