Ultima oră

Record personal şi de club pentru Andrada Vânătu! Aur naţional la suliţă după o aruncare de 37,57 m

Atleții lugojeni, legitimați la Clubul Sportiv Școlar Lugoj au cucerit două medalii, în Finala Campionatului Na­țio­nal rezervată tinerilor sportivi de la grupele de copii și copile 1, 2, 3, ce s-a desfășurat în perioada 18 -19 iunie, la București. La aceste performanțe se adaugă și un nou record al clubului de pe Timiș, înregistrat la proba de aruncare a suliței.

Competiția a fost găzduită de stadionul Iolanda Balaș, din apropiere de Arcul de Trimf. Cea mai în formă spor­tivă a delegației lugojene, compusă din 11 atleți, a fost Andrada Vânătu, de 13 ani, care a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la aruncarea suliței, la nivelul copile I,  cu o aruncare de 37,57 m, per­for­manța reprezentând re­­cor­­dul CSȘ Lugoj și recordul personal al sportivei, la a­­ceastă probă.

Andrada și-a îm­bunătățit aruncarea, după finala de iarnă, unde a ob­ți­nut locul III. Cea de-a doua medalie a CSȘ Lugoj a fost înregistrată de echipa fe­minină de ștafetă de la ni­ve­lul copile II (n. 2007), care a fost medaliată cu bronz la proba de 5×80 m. Au făcut schimburile Dana Cazacu, Timeea Costa, Miruna Ma­gheț, Patricia Petrescu și Sarah Bozdog.

“Sunt rezultate foarte bune, mai ales la ștafetă și suliță. Ținând cont de condițiile pe care le au a­cești copii pentru pregătire e de remarcat evoluția lor. Felicit toți sportivii care au reușit să se claseze în primii zece la o competiție cu o pre­zență foarte numeroasă”, a spus profesorul Adrian Vrud­nik, coordonatorul sec­ției de atletism a CSȘ Lugoj.

Cea de-a doua reprezentantă a clubului, la suliță, atleta Iasmina Bozdog (n.2005) a aruncat 28,78 m și s-a clasat a cincea la nivelul copile I.

Pe aceeași poziție s-au clasat Timeea Costa la proba de 800 m, nivelul copile II.  

Atleții Dragoș Natalia (n. 2009) la triatlon (50 m, lungime, 300 m), copile III și Beniamin Velici (n. 2006) la triatlon (60 m, lungime, 600 m), copii II, au ocupat poziția a șasea a ierarhiei de concurs. La nivelul copile I, la triatlon (60 m, lungime, 800 m), Roxana Untariu a terminat a zecea.

Cea mai bună a lugojenilor la triatlon a fost obținută de Alin Oprescu (n. 2007) la 60 m lungime și 600 m, nivelul copii II, care s-a clasat al patrulea. Reuniunea de la București a adunat la start peste 1.500 de atleți, cei mai mulți fiind la categoriile copile și copii I.           

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE