Ultima oră

Record mondial la furat de biciclete! Un lugojean deţine neoficial acest titlu

Un lugojean este ”campion mondial” la furat biciclele.

În decurs de zece zile, acesta a reuşit să sustragă 21 de astfel de vehicule, majoritatea din casa scării imobilelor, prin tăierea sistemului de asigurare.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii lugojeni l-au identificat pe Marcel T. un tânăr de 21 de ani din municipiu.

Hoţul a vândut bicicletele, însă poliţiştii au reuşit recuperarea lor. Valoarea fiecăreia s-a ridicat între 500 şi 1.000 de lei. Toate furturile au fost produse în a doua decadă a lunii iulie.

”În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului”, declara Ancuţa Murariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Pentru a preveni comiterea furturilor de biciclete, poliţiştii recomandă dotarea lor cu dispozitive antifurt, legarea cadrului cu roata faţă sau spate cu un cablu de oţel sau lanţ, de un obiect fix (stâlp, grilaj, poartă).

În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să apelaţi numărul unic de urgenţe 112 .

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Record mondial la furat de biciclete! Un lugojean deţine neoficial acest titlu

  1. nu cred ca este un titlu tocmai de laudat…

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE