Ultima oră

Reciclarea informației în peisajul mediatic

Sau despre circuitul ştirii în neştire

Ziarele se fac din ziare, emisiunile TV din alte emisiuni TV. La noi s-a mai inventat o variantă: preluarile re­ci­proce.

Dă un tabloid ceva, un capăt de posibilă ştire, emisiunile de profil se grăbesc să o preia şi să o dezvolte până la epuizare, dar nu oricum, ci de la o emisiune la alta în cadrul a­ce­lu­iaşi post, de la un post la altul în ca­drul aceluiaşi trust şi, fireşte, ”cireaşa de pe tort” de la un trust la altul; asta se cheamă că ar fi manevre ne­co­le­giale de a te afla în treabă când cel care preia nu-şi face nici un scrupul. Uneori măcar indică sursa.

Există şi site-uri on-line de paparazzi în acerbă concurenţă, zice-se, de la unele canale (vezi ”Antenele”, ”Kanal D” sau ”Can-Can” metamorfozat din revista ti­părită în site de bârfe).

”Spy News” rezistă şi în varianta print, deşi uneori e mai spectaculos cu tărăboiul de la Capatos, în care apar cu identitatea pro­tejată nişte tinerei care au filmat ei ceva şi ca bonus îşi mai dau şi cu pre­su­pusul, fără competenţe în materie de exprimare lingvistică măcar co­rec­tă, dacă nu şi convingătoare.

Prin pa­gini de tabloid, singurele momente simpatice surprinse au fost cele cu alt fel de celebrităţi decât starletele a­bo­na­te la notorietate ieftină şi anume tri­bu­laţiile presupuse sen­ti­men­tale ale unui Domn, Andrei Pleşu fotografiat în companii feminine di­fe­rite (soţia şi altă doamnă, lung prilej de vorbă şi i­po­teze), dar şi insolita sce­nă cu Emil Hurezeanu, păşind a­ga­le spre casă cu un covor persan rulat şi purtat demn pe umăr în drum per pe­des, venind pe­semne de la vreo cu­ră­ţă­torie.

Scene ba­nale, ”casnice”, de­vo­rate de ama­to­rii de senzaţional in­ventat. În varianta inversă, de la declaraţiile unei ”dive” de la televizor se construieşte un mi­nimaterial ”pen­tru gazetă”, care preia uneori fără ci­ta­te şi sursă cele spuse şi confesate.

”Antena Stars” rebrenduită ca post de ”celebrity news” a distilat me­toda preluărilor, Cristian Brancu sco­ţând din arhiva revistei pe care o con­duce (VIP) materiale diverse şi al­că­tuind un up-date cu amicul Capatos la ”Dosarele VIP” (mai intervine şi un invitat).

Temele: file de poveşti e­ro­tice, conflicte şi drame de familie, poante şi bizarerii.

TVR 2 a difuzat de curând un do­cumentar încântător despre o pasiune de o viaţă a unui imigrant italian în America, devenind şi el membru al acelei faimoase diaspora numite ”Little Italy” care nu îşi uită răd­ăc­i­ni­le.

Patrioţi şi melomani, i-au construit idolului Giuseppe Verdi o statuie într-un mic scuar cochet şi îngrijit din New York. Tony Amato a visat toată viaţa să-şi construiască propria operă.

După periplul sălilor închiriate, a cumpărat o clădire modestă cu trei etaje pe strada Bowery, astăzi, faţă de anii ’40 valorează două milioane de dolari, dar nici vorbă să se fi gândit să o vândă.

O sală micuţă cu fotolii de plus bordo, doar 107 locuri luate cu asalt de liricofili, două candelabre mo­deste şi o scenă liliputană amintind de căsuţele de poveste ale fetiţelor cu volănaşe roz, care îşi aranjează graţios obiectele de interior, locuinţa fiind redată în secţiune, spre încântarea privitorului.
Tony Amato se bucură de laude, este imun la ironii sarcastice şi a fost mereu în plină formă.

A avut un dirijor asistent, soţia i-a confecţionat costumele de scenă, iar decorurile u­ni­cului scenograf au fost pictate normal, cu veritabilă plăcere.

Talente ve­ritabile, amatori ambiţioşi, câţiva i­ni­moşi netalentaţi, au alcătuit pi­to­res­cul unei trupe, care s-a făcut şi se des­f­ăcut mereu. Mulţi componenţi au a­vut alte job-uri solicitante, la Tony sau relaxat şi şi-au consumat hobby-ul li­ric. Cei tineri, unii absolvenţi de şcoli de artă şi conservatoare, au trecut pe la Tony pentru a se familiariza cu un drum complicat.

Pentru ei Amato O­pera a fost doar începutul care, de re­gu­lă, nu se uită.

La aniversări rotunde au venit mereu vechi prieteni ai pa­tro­nului omniprezent (dirijor, regizor, coordonator, bucătar improvizat, spe­cia­litatea fiind pastele bologneze cu chif­teluţe, maestru de sunet şi light-design etc.) pentru a depăna amintiri plăcute.

Aparent fragil ca o trestie, Tony Amato s-a hrănit dintr-o for­mi­da­bilă energie interioară. Din Mozart, a preferat Cosi fan tutte (şase per­so­na­je, dar ce muzică sublimă!) şi l-a avut ca idol pe nemuritorul Giuseppe Ver­di.

Amato Opera nu va rivaliza nicând cu Met, dar pentru imensul New York a fost o oază de pasiune pentru marea muzică.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE