Ultima oră

Razie de amploare efectuată de poliţiştii lugojeni! Au fost confiscate peste 600 de kg de alimente

DSC00583Poliţiştii lugojeni au efectuat, ieri, o razie în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zonele de competenţă.

Mondial

DSC00583Poliţiştii lugojeni au efectuat, ieri, o razie în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zonele de competenţă.

Acţiunea a urmărit identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni stradale cu sau fără violenţă, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, bunurilor ce pot proveni din săvârşirea de infracţiuni sau care pot să folosească la săvârşirea de infracţiuni, precum şi combaterea tuturor faptelor antisociale.

Poliţiştii au legitimat 395 persoane şi au controlat 270 de maşini şi 23 de societăţi comerciale. Au fost aplicate 106 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.130 de lei, pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice, activităţi de comerţ ilicite, încălcarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum şi nerespectarea normelor rutiere.

De la o societate comercială din Lugoj, oamenii leii au confiscat 268 kg de tărâţe, pentru care nu existau documente legale de provenienţă. Deasemenea au mai fost confiscate, 140 kg de cartofi, 65 kg de roşii, 40 de kg de piersici, 45 de kg de banane, 30 de kg de morcovi, 30 de kg de ceapă şi 70 de bucăţi de pâine, în valoare de 1.576 de lei. Totodată au fost întocmite 11 dosare penale din care 5 pentru nerespectarea prevederilor legale privind legea audiovizualului, 5 la regimul rutier şi unul pentru furt calificat.

Astfel de controale vor avea loc şi în perioada următoare.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE