Ultima oră

Raportează cazul tău de malpraxis

MondialLa propunerea Corpului profesional al Mediatorilor din  județul Timiș, a fost organizată o conferință regională la sala Revoluției din cadrul Consiliului Județean Timiș.

La evenimentul desfășurat în 15 decembrie la Timișoara au participat reprezentanți ai Consiliului de Mediere, Corpului profesional al Mediatorilor  – Timiș, Colegiului Pacienților, Inspectoratului Teritorial pentru Muncă – Timiș, precum și delegați din partea Curții de Apel, ai Tribunalului Timiș și ai Colegiului Medicilor.

”Discuțiile s-au axat pe protocoalele încheiate între Consiliul de mediere și cele din urmă instituții menționate, cu privire la avantajele medierii în caz de malpraxis. Luările de cuvânt au vizat necesitatea, importanța și rolul medierii în rezolvarea oricăror dispute între pacient și unitatea medicală, mediere versus instanță de judecată, cu argumente pro și contra, precum și medierea ca soluție pentru rezolvarea problemei pacientului”, ne-a declarat mediatorul lugojean Vitalii Borodac.

Au mai avut loc dezbateri pe tema cadrului legislativ existent (legea malpraxisului) și au fost lansate propuneri legislative. 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE