Ultima oră

RABLA 2014 AFM a publicat lista cu persoanele juridice acceptate. Una singură este din Timiş

MondialAFM a anunţat închiderea primei etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul RABLA 2014. În această sesiune, a fost înregistrat un număr total de 602 dosare depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice, dintre care au fost analizate 119 dosare. Din acestea, 40 de dosare au fost acceptate pentru 238 de autovehicule şi 79 au fost respinse.

Cele mai multe tichete, 94, au fost adjudecate de o unitate militară din Capitală şi de Secretariatul General al Guvernului, care ar urma să achiziţioneze 51 de noi autovehicule. Pentru judeţul Timiş o singură instituţie se află pe lista celor acceptate. Este vorba de Direcţia Poliţiei Locale Timişoara, cu 2 autovehicule.

Dintre dosarele respinse, cele mai multe, 29, au fost înaintate de persoane juridice sau instituţii din Bucureşti. Printre instituţiile respinse pentru că au avut dosarul incomplet se numără Inspectoratul Şcolar al mun. Bucureşti, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Consiliul Judeţean Buzău şi Institutul Cultural Român. Pe listă nu s-a aflat nici o persoană juridică din Timiş.

De vineri solicitanţii se pot adresa unuia dintre dealerii auto validaţi

Listele cu persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate şi respinse în program sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului.

Începând de vineri, persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate până în prezent se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul RABLA 2014. Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii în termen de 5 zile de la data comunicării rezultatelor, începând tot cu data de 30 mai 2014. De asemenea, solicitanţii respinşi pot depune un nou dosar la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la 1 septembrie 2014, dată la care se încheie înscrierile în Program.

Prin Programul RABLA pentru persoane juridice, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru achiziţionarea unui nou autovehicul.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE