Am aşteptat de mult revenirea în grila unui post generalist de pe la noi a unei emisiuni de cultură generală, altele decât hibridele de diverstisment gen “Roata norocului” sau amuzamentele karaoke tip “Za Za Sing”. Nu am înţeles niciodată de ce formatul internaţional “Vrei să fii milionar?” care continuă să aibă audienţă afară, nu a reuşit să se consolideze şi la noi, în pofida unei consistenţe reale şi a unui suspans bine dozat, alături de elementele de ambienţă (participarea publicului nu doar ca asistenţă, ci şi ca viitor furnizor de răspunsuri corecte, o opţiune ajutătoare a concurenţilor, pe lângă dialogul telefonic cu un apropiat sau varianta fifty fifty pentru situaţiile mai delicate).
Deşi charisma lui Virgil Ianţu a fost testată cu succes, iar compatibilitatea sa în ipostaza de comper a fost validată şi în delicioasele ediţii ludice ale emisiunii “Copiii spun lucruri trăznite”, migrarea concursului de la un post la altul şi în final abandonarea sa a arătat că interesul publicului a scăzut considerabil. Ei bine, a venit rândul TVR să onoreze ca post public în avanpremieră manifestările culturale consacrate aniversării în 2018 a Centenarului Marii Uniri prin propunerea unui format original de quiz show dedicat exclusiv generoasei teme “România”, în cele mai variate ipostaze.
După ce am urmărit câteva ediţii “Câştigă România” şi în aşteptarea comunicării audienţelor înregistrate la TVR ,2 credem că de la nobilele intenţii originale ale proiectului până la materializarea în sine ar mai fi ceva de lucrat. În esenţă, se porneşte de la o hartă electronică şi la urmarea unor trasee între diferite judeţe ale ţării, marcate de întrebări mai degrabă punctuale, ţinând cont de specificul zonal şi local. Se manifestă o oarecare decalibrare a chestionarului care include unele amănunte prea complicate, intercalate între cerinţe relativ mai accesibile. Toate întrebările sunt deschise, varianta opţiunilor fiind total exclusă. Studioul TV este minimalist scenografic, pare niţel înghesuit, public nu există, doar cei trei concurenţi per ediţie şi surâsul încurajator al lui Virgil Ianţu. Credem că mai multă inventivitate ar fi conferit producţiei un plus de antren atractiv şi evitarea capcanelor comodităţilor de rutină.
Acum vreo două luni, dl. Nicolae Manolescu îi promitea realizatorului Rareş Bogdan (“Realitatea”) că va reveni într-o ediţie specială a “Jocurilor de putere” pentru a detalia conflictul juridico – mediatic declanşat de mişcăriile din USR (sigla referindu-se la breasla scriitorilor, fireşte, nu la la formaţiunea politică omonimă ca iniţiale, care – coincidenţă – are şi ea frământările sale interne, cu demisii, excluderi şi non aderenţe). De multă vreme se dezbat în instanţă la diverse termene de proces legitimităţi şi (in)compatibilităţi, opinia publică fiind derutată complet.
Un grup foarte mic contestă conducerea actuală a obştii, considerând-o nestatutară, autoproclamându-se şi recomandând-se drept lideri legitimi. Săptămânalul oficial al breslei aduce la cunoştinţă stadiile conflictului, iar, în contrapartidă, un hebdomadar satiric desfiinţează în stil polemic şi pamfletar diverse afirmaţii şi alegaţii. Ar fi evident amuzant, dacă nu ar fi totuşi amară şi total contraproductivă o asemenea bătălie aprigă de orgolii şi zvâcniri de vanităţi rănite. În definitiv, în curând va urma o nouă campanie de alegeri, în care doritorii de afirmare îşi pot face cunoscute programele şi echipa lor, iar majoritatea decidenţilor breslei se va orienta într-o direcţie sau alta. Un asemenea consum disproporţionat de energie şi resurse conduce la o cronicizare a antipatiilor şi ranchiunelor care minează solidaritatea de breaslă şi soliditatea unei uniuni de creaţie menită a se bucura de respectibilitate publică.
E întristător să constaţi antagonismul înverşunat al taberelor pe care numai un gest înţelept de conciliere le-ar putea salva de senzaţia jenantă pe care o lasă, măcinând în gol la moara vorbelor chestiuni nerelevante. Eforturile s-ar cuveni a fi îndreptate spre obiective de interes general, slujind marile idealuri culturale. O polemică live la televizor între combatanţi, unii extrem de tăioşi şi inflexibili, ar fi poate cel mai neinspirat lucru, chiar dacă scandalurile sunt aducătoare de audienţă, după cum nici soluţiile administrativ juridice nu sunt, în esenţa lor, salutare. Nimeni nu este atât de naiv să spere într-o concordie generală nimbată de armonie, dar un efort de toleranţă şi comunicare este oricând binevenit.
Mircea Dinescu găteşte fără “mânie” (precum “Chefii la cutie”) şi se delectează cu invitaţii săi, bucurându-se ca un copil când aceştia mănâncă realmente cu plăcere din preparatele sale “îmbăiate” în suc de portocale (marcă înregistrată). O emisiune veselă, spontană, ieşită din tipare, cu un amfitrion maleabil care, culmea, deşi vorbeşte frenetic, a învăţat şi să asculte, îmbogăţindu-se cu experienţele condensate de viaţă şi carieră ale invitaţilor săi, care se simt răsfăţaţi atunci când trec pragul la TVR ori la Cetate.