Ultima oră

Punctele Enel vor fi închise în 14 și 15 august

Punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara  vor fi închise luni și marți,  14 și 15 august 2017. În celelalte zile, Punctele Enel vor funcţiona după programul obişnuit. De luni până vineri, programul de funcţionare este de la ora 8 la ora 16.

Clienții pot găsi informații privind evidența facturilor de energie electrică, calculator tarifar, soldul şi plățile efectuate precum şi înregistrarea indexului fie prin intermediul aplicației pentru telefonul mobil MyEnel App – ce poate fi descărcată gratuit de pe App Store sau Google Play, fie accesând pagina www.enel.ro secțiunea MyEnel. Pentru transmiterea indexului, se poate apela gratuit InfoEnel la numărul de telefon 0800.07.08.09, pentru serviciul de telecitire.

În plus, clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată, precum: numerar prin intermediul rețelelor partenere, ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau virament bancar. Precizăm că în perioada în care nu este prevăzut program cu publicul nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE