Ultima oră

Proprietarii care îşi incendiază miriştile nu vor mai primi bani de la APIA

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, de la începutul anului au ars în Timiş 146 de hectare de teren

MondialArderea miriştilor nu este permisă deoarece Regulamentul European îşi propune menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor, respectiv menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente. Este legală doar în cazurile de infestare a terenului, cu aprobarea agenţiei de Mediu. Cu toate acestea, majoritatea proprietarilor îşi curăţă pământurile prin ardere.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, de la începutul anului au ars în Timiş 146 de hectare de teren, astfel că pompierii au fost mobilizaţi pe teren cu 120 de autospeciale.

“Cele mai multe mirişti au ars în Făget, Margina, Curtea, Lovrin, Saravale. În primele luni ale anului au ars 146 de hectare, faţă de 50 de hectare câte au ars anul trecut, creşterea fiind de 120%. În Lugoj şi în localităţile limitrofe au fost 30 de intervenţii, în Margina 10 intervenţii, 7  în Curtea şi 5 intervenţii în Dumbrăviţa”, a spus Lucian Mihoc, comandant ISU Banat, în cadrul sedinţei Colegiului Prefectural desfăşurată luni dimineaţa.

Subprefectul Zoltan Marossy consideră că problema s-ar putea rezolva cu exemple clare, pentru ca oamenii să ştie că sunt amendaţi. Reprezentanţii Prefecturii Timiş se pregătesc pentru primăvara anului viitor.

„Problema este tot mai supărătoare. Noi am solicitat în primul rând deţinătorilor să păstreze cât de cât curăţenie pe mirişti, iar soluţia cu arderile este de 15 ani ilegală. Este clar că nu poţi să faci ordine decât dacă îţi impui o prevedere legislativă. Având în vedere că în această activitate intervine o colaborare a mai multor instituţii este absolut necesar să găsim acea modalitate în care să impunem acest lucru. Nu amendarea celor care dau foc la mirişti este la îndemână, ci înregistrarea tuturor suprafeţelor care au fost arese. Pe aceste suprafeţe se aplică o penalitate la APIA şi penalitatea doare la buzunar. Vom reface grupa de lucru pentru anul viitor, pentru că primăvara este valul mare de arderi de mirişti, astfel încât să avem o evidenţă cât mai exactă a tuturor suprafeţelor care au fost atinse cu penalităţi care decurg din legislaţie”, spune subprefectul Zoltan Marossy.

Amenda pentru incendierea vegetaţiei uscate este de 3.000 de lei, până la 6.000 de lei pentru persoanele fizice şi 25.000 – 50.000 lei pentru persoanele juridice.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE