Ultima oră

Proiecte propuse, pentru licitații

MondialAutoritățile locale pregătesc un nou lot de lucrări pe care le vor scoate la licitație în perioada următoare. Proiectele vizează refacerea carosabilului pe principalele drumuri din municipiu.

“Am dat în lucru întocmirea do­cu­mentației pentru scoaterea la licitație a unui nou program de lucrări în care ne vom axa pe plombarea drumurilor asfaltate, repararea celor 14 drumuri pavate cu piatră cubică, refacerea unor trotuare dalate și reabilitarea parcului gării prin dalare. Avem planificate 77 de străzi asfaltate pe care vom interveni pentru a acoperi cu asfalt gropile a­părute în această iarnă pe o suprafața de 9000 de metri pătrați. La străzi pavate avem reparații pe o su­prafață de 2000 de metri pătrați. La reparații trotuare dalate avem în vedere refacerea falezelor pe Splaiul 1 Decembrie 1918, Splaiul Bre­diceanu, 40 de metri pă­trați la sensul giratoriu de pe Huniade și de asemenea vom dala complet Parcul Gării. În total vor fi 1250 metri pătrați de dale, din care 1100 în parc”, a explicat Francisc Boldea.

Scoaterea la licitație a acestor pro­iecte este prevăzută pentru sfârșitul acestei luni, începutul lunii viitoare.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE