Ultima oră

PROIECŢIE! Aventura lugojenilor în Alpii Dolomiţi poate fi vizionată la liceul Brediceanu

dolomiti-concordia0019Clubul de Turism Concordia vă invită vineri, 23 noiembrie, în amfiteatrul Colegiului National „Coriolan Brediceanu”, să participaţi la proiecţia foto ,,Aventuri în Alpii Dolomitici".

Mondial

dolomiti-concordia0019Clubul de Turism Concordia vă invită vineri, 23 noiembrie, în amfiteatrul Colegiului National „Coriolan Brediceanu”, să participaţi la proiecţia foto ,,Aventuri în Alpii Dolomitici”.

Dl. Ioan Berariu unul din iniţiatorii şi fondatorii clubului acum 33 de ani este de asemenea iniţiator şi organizator al acestor ture în Dolomiţi care se organizează de cel putin 5 ani. El va prezenta aventura celor 10 lugojeni la 3.000 de metri.

IMG 2765La fel ca anii trecuţi, în primavară a început organizarea acestei ture care a devenit tradiţie în cadrul clubului, dar se pare ca încet, încet devine şi un trend naţional.

„În data de 25 august am plecat cu două masini din Lugoj către Castelpietra- Tonadico în Italia, urmând ca acolo sa ne întâlnim mai mulţi. Unii au venit din Germania, alţii din Croaţia, Austria, Slovacia sau Italia, ne-am întâlnit 17 prieteni acolo din Lugoj, Timişoara şi Reşiţa. Au urmat şase zile de via-ferrata (cea mai usoara formă a alpinismului), şase zile de fericire, de soare, ceaţă, ploaie, şase zile în care am fost cu mâna pe cablu şi pe carabinierele de siguranţă, şase zile de căţărat pe stâncă şi de fotografiat ca să avem ce arăta şi celor de acasă. Mai multe despre ce şi cum a fost acolo aflaţi vineri după-masă”, ne transmite Călin Ţâru, preşedintele Clubului Concordia şi unul dintre participanţi.

Via ferrata este cea mai uşoară formă a alpinismului care se poate face de către oricine ca hobby, îndeplinind minumul de cerinţe şi având minimul de risc.

Proiecţia va avea loc de la ora 19:00.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE