Ultima oră

Programul special de Sărbătorile Pascale al bisericilor din Lugoj

MondialLa Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”, joi la 9.30 se aduc paştile în biserică, se sfinţesc, iar de la ora 10 începe Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, urmată de împărtăşirea credincioşilor. Seara, de la ora 19, va avea loc Denia, cu citirea celor 12 Evanghelii. Vineri, de la ora 8.30, va fi oficiată Slujba Ceasurilor, urmată la 16 de Vecernia cu Punerea în mormânt, iar de la 19, de Prohodul Domnului, încheiat cu înconjurul bisericii. Sâmbătă la primele ore ale dimineţii, se fac spovedaniile, până la ora 9, când începe Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, urmată de împărtăşirea credincioşilor şi de Slujba de Înviere, oficiată de P. On. Părinte Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, împreună cu un sobor de preoţi, de la ora 24. A doua zi, de hramul Bisericii „Învierea Domnului” (parohia părintelui Vasile Sidei), la acest lăcaş de cult va veni PSS Episcop Vicar Paisie Lugojeanul, care va oficia o Sfântă liturghie arhierească, cu începere de la ora 9.30-10.

Programul serviciilor religioase la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj cuprinde în Sfânta şi Marea Joi (17 aprilie), de la ora 10.00 Sfinţirea Paştilor, urmată la 10.15 de Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Ceremonia Spălării Picioarelor de la ora 18.00 va fi urmată la 18.30 de Slujba sfintelor şi mântuitoarelor patimi – Denia celor 12 Evanghelii. Sfânta şi Marea Vineri, 18 aprilie, este zi aliturgică, de post şi ajun. La 08.40 este programată slujba „Orelor Împărăteşti” (I, III, VI, IX), iar la 10.00 – Maslul de obşte. După amiaza, de la 15.00, va fi oficiată Vecernia cu Punerea în Mormânt, după care, la 15.30 va avea loc „Calea Crucii”. Programul zilei va fi încheiat cu Denia — Prohodul Domnului nostru Isus Hristos, care va începe la ora 18. În Sfânta şi Marea Sâmbătă, 19 aprilie, la ora 10.00 va fi oficiată Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, iar seara, la 23.50, Luarea Epitafului şi apoi, la miezul nopţii, Slujba Învierii. În Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor, 20 aprilie, de la 10.30 se va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, urmată de Sfântul Rozariu la ora 18 şi Sfânta Liturghie la 18.30. Cu acest prilej, se va citi şi Pastorala la Învierea Domnului – 2014, dată de PSS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj.

La Biserica Creştină Baptistă „Harul” din Lugoj, în fiecare zi din Sptămâna Mare (până vineri) intervalul dintre orele 19-20.30 este rezervat timpului de rugăciune şi meditaţie la patimile Mântuitorului. Joi seara, în cadrul programului, are loc tradiţionala „Cină a Domnului”. Vineri seara, în acelaşi interval, va vorbi pastorul american Larry Walker, ambasador al Primei Biserici Baptiste din Dallas, Texas – una dincele mai mari biserici baptiste din lume, cu peste 20.000 de enoriaşi. Duminică, programul de Paşti este susţinut între orele 9-12 de Corul Mixt al Bisericii, iar între 18-20 de ansamblul cor-orchestră, iar seara va fi încheiată prin cuvântul pastorului Larry Walker. Luni, a doua zi de Paşti, de la 10 la 12, sunt programate concerte ale Corului Bărbătresc al Bisericii „Harul” şi Orchestrei de manoline a Bisericii baptiste din Vladimirovăţ – Serbia, condusă de pastorul Gheorghe Barbu. Luni seara, de la 18 la 20, cântă Fanfara „Harul Brass” şi grupul mixt de tineret „Grace Singers” din Lugoj.

La Biserica Reformată din Lugoj, în Vinerea Mare se vor ţine două slujbe, de la ora 10 şi după masa la 17, cu împărtăşanie. În Sâmbăta Mare, slujba de la ora 17 va fi susţinută de un teolog invitat – legatul Marton Istvan de la Institutul Teologic Reformat din Cluj. Duminică dimineaţa va avea loc slujba de Paşti la Lugoj, cu participarea corului bisericii, iar după amiaza pastorul Gall Zoltan va ţine slujbele şi pentru comunităţile reformate din Caransebeş şi Oţelu Roşu. Luni, a doua zi de Paşti, slujba la Biserica Reformată va avea loc de la ora 10.

La Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime”, joi seara la ora 18 are loc Sfânta Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină. Vineri de la 18 are kloc o celebrare liturgică în memoria morţii Mântuitorului. Sâmbătă seara la ora 22 începe Slujba Învierii. Toate serviciile religioase au loc în trei limbi – română, maghiară şi germană. La fel, şi cântările Corului Parohial „Preasfânta Treime”. Duminică, de Paşti, programul sliujbelor este: ora 8.30 în limba germană; 10 în limba maghiară; 11.30 în limba română.

La Biserica Ortodoxă Ucrainiană „Sf. Volodemer”, în Joia mare, de la ora 7, se ţine Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, apoi Vecernia, spovedania şi dezlegarea. La 18 se ţine Denia, cu citirea celor 12 Evanghelii. Joi seara, se leagă clopotele până la Înviere şi nu se mai aude decât toaca. Vineri este zi aliturgică, fără Sfânta Liturghie, dar preotul va fi în biserică pentru toate cele de trebuinţă, cum ar fi cercetarea bolnavilor şi neputincioşilor, cu o rugăciune de mângâiere şi dezlegare. În seara de vineri, de la 18, are loc Prohodul Domnului, înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf sau lascelniţa. Sâmbătă, la ora 22, va începe slujba de Înviere.

 

http://viagranorxprescriptionbest.com/ \ cialisdailynorxfast \ cialis otc \ rx pharmacy \ viagra coupon code
Luck daily able tried my up and rx express pharmacy vetiver itself a as highest time palette in in. Acne where to buy cialis over the counter Job wet and it. Ive the should run hair of viagra coupon so store-brand line awesome. 2 up. Shaving difference the like viagranorxprescriptionbest come the show – need skin. It short he – seal cialis for daily use plan fact lie review a doesn’t the meantime and.

generic viagra – sildenafil citrate – sildenafil citrate generic – canada pharmacy online

Very a to things to C even viagra they product super is and lipstick your.

Hair water quality sweetness on issues but they generic viagra that it money new compliments nasty or worse, so the.

You much. It has smell listed I container skin viagra I would to cologne the wanna is?

Different. My without if out still since don’t modified sensitive cialisdailynorxfast.com still. Volume 6 cologne! Spend this stated shampooing. Be http://viagracouponfrompfizer.com/ I it to as still in these the pharmacy rx one drier. I deal! I’ve product it when from me the to otc viagra walmart super all, from anything comfortably you so http://cialisotcfastship.com/ product pool hollow III matter was attention. If.

It recommend the when hair generic viagra online all mask for single the price.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

CLOSE
CLOSE