Ultima oră

Programul de lucru al magistraţilor lugojeni a fost modificat pe timpul vacanţei judecătoreşti

vacanta judecatoriJudecătoria Lugoj se află, din aceasta săptămână, în vacanţă judecătorească până în 30 august, ca toate instanţele din România. Registratura, Arhiva şi Biroul de Relaţii Publice vor fi deschise numai în anumite zile sau câteva ore pe zi.

Mondial

La Registratură programul cu publicul va fi de luni până vineri, între orele 9 -11. Arhiva va avea orar cu publicul de luni până joi, între orele 9 -11, iar Biroul de relaţii publice va funcţiona luni, marţi, miercuri şi vineri între orele 9 – 12 şi joi între 9 şi 17.

La Biroul de aplicare a apostilei de la Haga, cererile vor fi preluate marţi între orele 9 şi 11, eliberarea actelor apostilate făcându-se tot în zilele de marţi, de la ora 12.

„Pe perioada vacanţei judecătoreşti se vor forma complete de câte 2-3 judecători care vor asigura soluţionarea cauzelor urgente sau a celor care impun celeritate”, a declarat Carmella Cordoş, purtător de cuvânt al Judecătoriei Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE