Ultima oră

Program de 1 Iunie la Lugoj: spectacole, concursuri, parada costumelor şi o vânătoare de comori

Clubul Copiilor va marca ziua de 1 Iunie, organizând pentru cei mici, un program în Parcul „George Enescu”. Deoarece 1 iunie cade duminica, activităţile se vor desfăşura vineri, 30 mai.

Acţiunile vor debuta la ora 10.00 cu un spectacol artistic. Acesta va fi urmat de desene pe asfalt, jocuri şi întreceri sportive, pictură pe faţă, un concurs pe echipe – „Vânătoarea de comori”, o paradă a costumelor şi un concurs de dans.

„Activităţile se vor desfăşura în Parcul „George Enescu”, începând cu orele 10.00 şi se vor încheia la orele 14.00. Îi aşteptăm pe copii în număr cât mai mare, am pregătit pentru ei desene pe asfalt, pictură pe faţă, jocuri şi întreceri sportive, dar şi un concurs pe echipe – „Vânătoarea de comori”, unde aşteptăm doritorii să se înscrie până în data de 23 mai. De asemenea, am pregătit pentru copii un spectacol artistic şi toţi cei care doresc să prezinte diferite momente în completarea spectacolului trebuie să ne confirme participarea, până la data de 23 mai”, a declarat Laura Muntean, directoarea clubului.

Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0256/351512 sau prin e-mail la adresa clubulcopiilorlugoj@gmail.com. Parteneri ai Clubului Copiilor în derularea acestor acţiuni sunt Primăria Lugoj, Consiliul Local şi Clubul Sportiv Şcolar Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE