Ultima oră

Profa „cool” şi opiniile radicale! Între „ficţiune” şi realităţi”

Nu cred că d-na profesoară Cristina Tunegaru şi-a dorit în mod imprudent să devină vedetă. Cert este că şi-a câştigat o notorietate stânjenitoare, pornită dintr-un „malentendu”. De la o buclucaşă postare (e drept, de factură foiletonistică) a părerilor şi convingerilor d-sale în legătură cu programa şi predarea literaturii române în şcoală (fie şi într-o manieră cumva excesivă, aproape sentenţioasă, expresie a unor frustrări personale), s-a ajuns la o sarabandă de prost gust a reacţiilor de contestare, punere la colţ, discreditare în cele mai variate modalităţi cu putinţă.

Replici docte şi arogante, abordări patriotard-neaoşiste, verdicte academice, flecăreală cu mişto a la „Caţavencii”, deşi însăşi amintita publicaţie de satiră şi umor a luat atitudine ca urmare a prezenţei în redacţie a unor scriitori ca Florin Iaru sau Cristian Teodorescu.

S-o luăm cronologic şi metodic. Spiritele s-au inflamat de la declaraţia patetic-naivă a „sus incriminatei” în legătură cu faptul că a înlocuit în predarea la clasă textele canon prăfuite şi desuete cu alte fragmente, alese din generosul tezaur al literaturii universale. Discipolii doamnei profesoare păreau încântaţi, deprinderea cu lectura a devenit mai agreabilă, lecţiile, mai vioaie, iar spiritul lor, mai animat. Să fi uitat impetuosul şi încă tânărul cadru didactic de faptul că examenul de capacitate (adică evaluarea naţională) impunea parcurgerea unei programe care stă la baza întocmirii subiectelor de către comisiile de evaluare.

Credem că nu, deoarece retaeuri monumentale de acest gen s-ar fi aflat imediat, iar copiii şi părinţii s-au declarat nemulţumiţi. Ar fi însemnat că gimnaziştii ar fi picat pe capete la limba română din cauza „indolenţei excentrice” a unei profe „cool”, rebele şi nonşalante.

Cel mai probabil, doamna Tunegaru şi-a îngăduit libertatea de a-şi concepe şi proiecta demersul ei didactic într-un mod deopotrivă corectiv şi atractiv, restructurând în manieră personală, mai puţin rigidă, poate chiar spectaculoasă, modul în care înţelege să îşi apropie discipolii de nevoia şi plăcerea lecturii. Postările sale i-au adus insatisfacţii, dezamăgiri, măsuri administrative abuzive, în privinţa statutului de dascăl care continuă cu cerbicie să îşi susţină şi să îşi apere punctul de vedere.

Din toată această întâmplare, se omite un amănunt relevant: Cristina Tunegaru a susţinut numeroase examene, cu periodicitate cavsianuală, pentru a-şi reconfirma poziţia de profesor (suplinitor!) iar în ultimele sesiuni de evaluare a obţinut, atenţie, media 10 (zece).

Aşadar, ce a scris domnia sa preţ de patru ore pentru a răspunde subiectelor de specialitate şi metodică a predării limbii şi literaturii române, a fost recompensat cu un calificativ maxim de către comisii exigente, pe baza unui barem stufos şi aplicat. Sunt curios câţi dintre colegii de breaslă ai doamnei profesoare, care au ţintuit-o metaforic la stâlpul infamiei ar fi capabili astăzi, acum, de performanţe similare.

Nota 10 (zece) reprezintă confirmarea strălucită a stăpânirii programei de examen la cota profesionalismului de primă mână, a excelenţei şi competenţei de prim rang în materie. Rezervele sale exprimate de curând în legătură cu un roman sadovenian nu înseamnă nicidecum că nu posedă capacitatea de a discerne între ficţiune şi realitate, pornind de la problemartica actuală şi foarte complexă a violenţei domestice.

În privinţa lui Creangă, însuşi reputatul academician Eugen Simion, autorul unui recent studiu consacrat clasicului humuleştean, „Cruzimile unui moralist juvenil” reliefa pertinent faptul că „Aminririle din copilărie” au un impact de alt calibru afectiv şi un alt nivel al sensului înţelegerii la vârsta maturităţii şi a senectuţii. Este firesc ca la disciplina literatura română să fie studiaţi, analizaţi, reliefaţi cu subtilitate axpersivă autoriiromâni. Cum spiritul critic primează, revizuirile înţelepte ale canonului devin necesităţi înţelese.

Autorii contemporani ar trebui să aibă o altă vizibilitate, mult mai pregnantă în programe şi manuale, pentru a nu ajunge în situaţia de un comic amar, narată de criticul literar Dan C. Mihăilescu, care în periplurile sale prin şcolilele de provincie s-a întâlnit cu puşti timizi şi uimiţi că există, iată, şi scriitori în viaţă. Oricâte stângăcii metodologic – axiologice i s-ar putea imputa, doamna Tunegaru trebuie preţuită pentru strădania sa de a fi altfel, de a ieşi din rândul unor tipare conceptuale strâmteşi a refuza să defileze cuminte, în ritm de fanfare uniformizante triumfaliste. Orice dezbatere ar trebui să stea sub semnul respectului faţă de participanţi şi iniţiatori.

Mărturisesc că am obosit de atâtea concursuri, jurii, concurenţi superemotivi şi în lacrimi. Cred că s-a atins pragul saturaţiei, fie că e voorba de pop, rock, folclor, probe atletice, gastronomice sau alte componente facile. Apariţia în peisaj a unui show de familie, privilegiind copiii de vedete, inocenţa şi surâsul lor fermecător („Aici eu sunt vedeta!” – Antena 1) este o delectare şi o infuzie de prospeţime. Dan Bittman îşi găseşte perfecta întrebuinţare: tătic fericit de trei băieţi, se simte în largul său în compania puştilor inteligenţi, sfioşi, ori curajoşi. Divertismentul TV a căpătat în fine dimensiunea duios-familială a emoţiilor superbe ale copilăriei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE