Ultima oră

Produsele Danone au fost analizate și sunt sigure pentru consum

danoneDanone România, care retras mai multe lactate posibil contaminate cu aflatoxină, a anunţat marţi că un laborator european acreditat a analizat mostre din acestea şi a transmis companiei că produsele sunt sigure

Mondial danoneDanone România, care retras mai multe lactate posibil contaminate cu aflatoxină, a anunţat marţi că un laborator european acreditat a analizat mostre din acestea şi a transmis companiei că produsele sunt sigure pentru consum, având un conţinut de aflatoxină „sub limita europeană”, conform Mediafax.

„În paralel cu retragerea preventivă a unor produse de pe piaţă, Danone România a trimis de asemenea mostre ale acestora spre analiza unui laborator european acreditat. Rezultatele primite de la laborator în această zi (marţi – n.r.) confirmă că aceste produse au un conţinut de aflatoxină sub limita europeană şi, ca urmare, sunt sigure pentru consum”, se arată într-un comunicat al companiei, publicat de către Mediafax.

Producătorul a anunţat luni că retrage preventiv de pe piaţă unele produse, iaurt şi smântână, care ar putea să conţină urme de lapte contaminat şi blochează în depozitul său alte 75 de tone de lactate, după ce a descoperit aflatoxină în laptele livrat de unul dintre furnizori. După alerta naţională referitoare la aflatoxină, Danone România a decis mai multe măsuri suplimentare şi voluntare de autocontrol faţă de obligaţiile legale de monitorizare şi control şi planul aferent validat de autorităţi, inclusiv achiziţia unui echipament propriu de testare a conţinutului de aflatoxină.

Încrederea românilor în siguranţa laptelui vândut în magazine a scăzut în urma mediatizării intensive şi comunicării precare pe tema contaminării cu aflatoxină, doi din cinci consumatori declarând că nu au mai cumpărat lapte de la apariţia primelor informaţii, potrivit unei analize a Rogalski Grigoriu Public Relations, mai arată Medifax.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE