Ultima oră

Problemele radiologice ale pacienţilor lugojeni, discutate în cadrul unei întâlniri româno-maghiare

S-a desfăşurat cel de-al treilea workshop din cadrul proiectului transfrontalier al spitalelor din Lugoj şi Mako

workshop spital

MondialConducerea Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” Lugoj a primit astăzi vizita unei delegaţii din oraşul maghiar Mako. Scopul acestei vizite a fost acela de a participa la cel de-al treilea workshop, de această dată pe probleme de Radiologie, din cadrul proiectului transfrontalier pe care spitalul lugojean îl derulează împreună cu colegii din Mako.

Evenimentele s-au desfăşurat în cadrul Universităţii Europene Drăgan, cu care unitatea medicală are încheiat un parteneriat. La ora 10:30 delegaţia a ajuns la Spital, apoi de la ora 11 au început prezentările. Este vorba de două lucrări, Patologia colecistului – prezentată de dr. Elena Fântână, şefa Radiologiei, şi Diagnostic imagistic în procesele tumorale renale – dr. Rodica Larion, medic primar.

Este cel de-al treilea workshop care are loc în Lugoj după cele pe teme de Ginecologie şi Cardiologie. Ultimul va avea loc în luna mai şi discuţiile se vor axa pe Compartimentele de Primiri Urgenţe.

„Suntem la al treilea workshop din cadrul proiectului transfrontalier cu partenerii nostri din Mako. Tema majoră a proiectului se referă la probleme din patologia radiologică, se discută aspecte în ceea ce priveşte colecistul şi tumorile renale.

Delegaţia din Mako este formată din opt persoane, managerul general al spitalului din Mako, împreună cu directorul Spitalului din Mako şi colegii lui din Secţia de Radiologie, asistente şi cadre medicale superioare.

În luna mai va urma workshop-ul pe teme de medicină de urgenţă, iar în luna iunie vom trage linie, tot la Lugoj, într-o sesiune de comunicări care va privi întregul proiect în ansamblu, cu ce beneficii a adus acest schimb de experienţă şi dezvoltarea spitalului din Lugoj şi din Mako în urma proiectului”, a declarat dr. Mircea Şerpe, expert medical în cadrul proiectului.

Proiectul european între spitalele din Lugoj şi Mako se va încheia în 30 iunie. Cea mai mare parte din suma de 756.000 de euro câştigată de Lugoj este folosită pentru modernizarea Compartimentului de Primiri Urgenţe, care va fi mutat de la subsol la etaj, iar la intrarea în spital se construieşte o rampă pentru accesul ambulanţelor. Din aceleaşi fonduri, Spitalul s-a mai dotat cu aparatură medicală de performanţă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE