Ultima oră

Principalele culte din Lugoj şi-au anunţat programul de Sărbători

slujbaColinde, acţiuni umanitare, slujbe speciale, piese interpretate de copii, sunt doar câteva din acţiunile programate de principalele culte religioase din Lugoj de Crăciun.

slujbaColinde, acţiuni umanitare, slujbe speciale, scenete şi piese interpretate de copii, sunt doar câteva din acţiunile programate de principalele culte religioase din Lugoj în întâmpinarea Sărbătorii Naşterii Domnului.

La Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, programul zilelor de Sărbătoare va începe în ajun cu Vecernia de litie, la ora 17, apoi, în 26-27 decembrie, la ora 8.30 – Utrenia, continuată cu Sfânta Liturghie, la 10, iar după-masa, cu Vecernia de la 17. A doua zi de Crăciun, în 26 decembrie, e anunţată vizita Prea Sfinţitului Paisie Lugojeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Mitropoliei Banatului. PSS Paisie va fi prezent la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” la ora 9.20, după care se va oficia Sf. Liturghie arhierească, de la ora 10. Fonduri pentru acţiunile caritabile de sărbători au fost strânse cu prilejul concertului Corului „Osana” al Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Lugoj, condus de prof. Alina Bogoevici, alături de alte ansambluri laice şi bisericeşti, ce a avut loc la 18 decembrie. Sumele vor fi folosite pentru ajutorarea unor persoane bolnave, imobilizate la pat.

Programul de Sărbători al Catedralei Greco-Catolice „Coborârea Sfântului Spirit” este centrat în special pe ziua de 25 decembrie. Dimineaţa, de la ora 8, va avea loc Sfânta Liturghie. Seara, de la ora 17, programul începe cu un recital de colinde al Corului Catedralei, condus de prof. Olimpia Drăgan, urmat de sceneta de Crăciun „Viflaim” a copiilor şi tinerilor Catedralei, pregătiţi de sora Laurenţia din cadrul Ordinului Surorilor Baziliene. Seara va fi încheiată de colindătorii corului de tineret al Catedralei. „Am pregătit 200 de pachete de Sărbători pentru copii şi vârstnici, dar şi 15 pachete substanţiale, de câte 8 kg, pentru nevoiaşi. Colindătorilor le-am pus deoparte 300 de pachete mai mici”, ne-a declarat PSS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj. Duminică, 26 decembrie, programul Catedralei va fi cel obişnuit: 9.00-10.30 Sf. Liturghie, 17 Sf. Rozar şi 17.30 Sf. Liturghie.

La Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” programul va începe cu tradiţionala piesă de teatru de Crăciun, interpretată de copiii din cadrul parohiei conduse de parohul Mihail Titii Dumitresc. La finalul piesei, copiii vor cânta colinde tradiţionale de Crăciun. La ora 22, este programată Sfânta Liturghie. Duminică, de Crăciun, Sfânta Liturghie va fi oficiată în trei limbi: de la 8.30, în limba germană, de la 10.00, în limba maghiară şi de la 11.30, în limba română.

ªi Parohia Reformată a Lugojului şi-a anunţat programul pentru Săptămâna Mare, care pregăteşte Crăciunul. Astfel, slujbele vor avea loc în fiecare zi la ora 16. În seara de Ajun va fi ţinută Slujba de Sărbătoare, la care vor participa corurile de copii şi tineret. „Am pregătit 130 pachete de Crăciun pentru copii şi 50 de pachete pentru cei vârstnici, la aceştia din urmă le vom înmâna personal la domiciului” ne-a anunţat pastorul Gall Zoltan. Slujbe de Sărbătoare vor mai avea loc duminică şi luni, de la ora 10.

Programul Bisericii Creştine Baptiste „Harul” din Lugoj a fost anunţat în cadrul slujbei de duminică, 18 decembrie. „Ne vom reuni în Casa Domnului sâmbătă, 24 decembrie, de la ora şase, copiii şi orchestra mică a bisericii vor avea un program special de Sărbători; duminică, 25 decembrie, ne reunim în Casa lui Dumnezeu de la ora 9 la ora 12, iar după amiază de la 17 la 19, urmând ca, în 26 decembrie să ne întâlnim de la 10 la 12, iar după-amiaza, de la 17 la 19. În cadrul fiecărui serviciu de închinare, diferite formaţii ale bisericii – cor, orchestră, fanfară, vor cânta spre Slava lui Dumnezeu, iar în data de 26 decembrie, după-amiaza, vom organiza ca de obicei Crăciunul Orfanilor” – spune pastorul Ionel Tuţac.

 

{jathumbnail off images=”images/popa.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE