Ultima oră

Primul punct în campionat pentru voleibaliste după 2-3 cu Dinamo București

CSM Lugoj a pierdut cu 2-3 jocul disputat în deplasare la București, pe terenul alb-roșu de la Dinamo și și-au adăugat astfel primul punct în clasament.

Deși înfrângere, punctul adus din deplasarea de la București se poate dovedi important pentru configurația viitoare a clasamentului, în care CSM Lugoj încearcă din nou intrarea în primele șase formații ale campionatului. Iar gruparea dinamovistă va fi, alături de Iași, Cluj și Tg. Mureș unul dintre adversarii ce trebuie depășiți în acest an, în condițiile în care CSM-urile din Blaj, București și Târgoviște, plus Bacău și Agroland stau mai bine la capitolul lot și susținere financiară.

Acolo unde CSM Lugoj nu are perspective deloc bune pe final de an, în condițiile în care finanțarea a fost insuficientă. Chiar dacă se scot în față cifre, justificarea cheltuielilor este cea care dă adevărata realitate, iar clubul lugojean pornește mereu la drum cu datorii de 400.000 de lei din anii precedenți.

Ceea ce scade cam mult din cei 1.900.000 lei dați de primărie pentru competiții, în condițiile în care doar fotbalul și voleiul ar avea nevoie, împreună, de banii aceștia (700.000 lei secția de fotbal și minim 1.200.000 lei secția de volei). Dar aceasta este altă discuție, pentru o ediție viitoare! Revenind la joc, elevele lui Valerijan Luka puteau face mult mai mult pe terenul unui formații cu un lot mult schimbat, însă experiența lui Marcovici și Ștefan, plus elanul tinereții lui Ungureanu, Bratu și Motroc au constituit atuul unei victorii muncite și meritate până la urmă.

CSM Lugoj a trecut de o perioadă dificilă a programului, urmând să intre într-o zonă în care valorile sunt echilibrate pe teren, iar primul astfel de joc este pe teren propriu cu U NTT data Cluj. O echipă nouă promovată, dar care a investit masiv în lotul de jucătoare și care nu se va lăsa ușor. Meciul este programat sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 18,30 în sala I.K. Ghermănescu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE