Ultima oră

Primul pod metalic din sud-estul Europei s-a construit la Lugoj în 1831

MondialUn pod prea avansat pentru epoca sa, aşa poate fi caracterizat primul pod metalic din sud-estul Europei, care s-a construit la Lugoj în anul 1831.

El nu este o legendă ur­bană, ci o realitate care poate fi documentată cu date in­teresante, oferite de en­tu­ziaş­tii istorici ai Lugojului din ţară şi din străinătate.

Despre faptul că la Lugoj s-a ridicat primul pod metalic din sud-estul Europei ştim din relatările a doi intelectuali de vază ai oraşului: medicul Dan Traian Demeter şi preotul profesor universitar Vasile Muntean.

Ultimul scria negru pe alb în cartea sa “Con­tri­bu­ţii la istoria Banatului” (Ti­mişoara, 1992) că “în 1831 la Lugoj se confecţionează, din fier, întâiul pod de acest fel din sud – estul Europei”. Dar singura publicaţie care vorbeşte pe larg despre acest subiect este aproape ne­cu­nos­cută la Lugoj. Revista “Lugoscher Heimatblatt”, care apare în Germania, publică un articol interesant pe această temă, sub sem­nă­tura d-nei Britte Zippert.

Primul pod de oţel turnat, susţinut de o structură de re­zistenţă în formă de arc (a­se­mă­nătoare arcadelor Podului de Fier, ridicat la 1901), a fost construit la Lugoj, în 1831. A fost primul pod de acest fel din sud – estul Europei.

Construit la locul numit “Mormântul lui Veterani”

Podul se afla pe Drumul Caransebeşului, peste pârâul Ştiuca. Foarte interesant este faptul că locul unde s-a ridicat podul era numitul “Veterani Grab” (“Mormântul lui Veterani”), cu trimitere la bătălia disperată dintre imperiali şi otomani purtată la 25 septembrie 1695 în mlaşinile din preajma Lugojului, bătălie în care a fost ucis generalul Conte Francesco Veterani, eliberator şi martir al Lugojului.

Britte Zippert scrie că faimosul pod cu arce metalice de la Lugoj, o premieră ab­so­lută a tehnicii industriale pentru sud-estul european, a fost rodul geniului tehnic al inginerului Maderspach şi a fost realizat în practică la atelierul Fraţilor Hoffmann din Rusca Montană.

Presa vremii, citată de Britte Zippert, consemnează că podul ridicat cu 17 ani înaintea Revoluţiei de la 1848 avea o înălţime a arcadelor me­talice de 2,6 metri şi o lun­gime de 18,45 metri. Puntea era suspendată, fără piloni în apă.

”Curajoşi lugojenii noştri, total deschişi către nou”

Desigur, autoarea îşi pune întrebarea cum s-a întâmplat că aşa un simbol al industriei de pe vremea aceea s-a construit tocmai la porţile Lugojului?

”Plecăm de la ideea că Lugojul, ca şi în alte domenii (cultură etc.) era vizionar şi în aprobarea unor astfel de construcţii noi, considerate ale viitorului. Acest pod a fo­lo­sit publicului larg ca şi com­ponentă a drumului care lega oraşul de Caransebeş şi care aparţinea de consiliul local.”, spune autoarea articolului.

Cu alte cuvinte, ad­mi­nistraţia locală nu era deloc conservatoare!
”Locuitori curajoşi lugojenii noştri, total deschişi către nou”, nota entuziastă presa vremii.

Inginerul Karl Maderspach, omul potrivit la locul potrivit

Pentru un asemenea proiect curajos, unicat în acest colţ de Europa, trebuia un constructor adevărat, cu viziune dar şi cu experienţă.

Karl Maderspach (1791 – 1849) avea un simţ tehnic deosebit. Ca inginer, a avut parte de o specializare foarte bună. A asimilat cu mare interes şi entuziasm cunoştinţe despre podurile metalice, care erau deja construite pe bă­trâ­nul continent. În plus, pe Maderspach îl calificau cu­noş­tinţele despre bogăţiile mi­nerale din ”Carpaţii Bana­tu­lui” şi despre proprietăţile me­talului care se putea prelucra la Uzinele din Reşiţa.

”Karl Maderspach a fost omul potrivit, la locul potrivit şi la timpul potrivit”, spune Britte Zippert.

În anul 1823, inginerul nostru pune piatra de temelie a Societăţii ”Bergbau” în rusca montană, alături de Fraţii Hoffmann. Colaborarea va fi una de succes.

Provocarea epocii: un pod capabil să se autosusţină

Principala problemă a podului suspendat de la Lugoj era că el trebuia să se autosusţină. În acea epocă, era o adevărată provocare de natură tehnică şi iată de ce.
Grinzile arcuite erau agăţate cu cabluri de susţinere de grinda orizontală. Arcadele erau din oţel turnat la tehnologia de atunci. După ce meta­lul topit s-a întărit, rezulta un material tare, dar care nu mai era elastic şi care putea prelua doar anumite sarcini.

Era fragil, casant şi se rupea relativ uşor. Re­zista numai la apăsare, adică prelua greutatea, dar, nefiind elastic, nu făcea faţă la torsiune. Abia peste 70 de ani la Lugoj se va construi un pod de succes de tip ase­mă­nător, şi aici ne referim la Podul de Fier. Oţelul forjat re­zista şi la tragere, dar acest mixaj de metal era pe vremea aceea doar în faza de testare. Abia în 1864 a fost dis­po­ni­bilă această tehnologie.

Podul de la Lugoj, sursă de inspiraţie pentru arhitecţii viitorului

Până la urmă, după un deceniu de folosinţă, podul a cedat la trepidaţii. Podul s-a pră­buşit la trecerea unei turme de bivoli, în 1841. Faptul a fost consemnat în presa ti­mi­şoreană de atunci, ”Teme­swa­rer Nachrichten”, din 6 oc­tombrie 1841. Cu toate a­cestea, podul de la Lugoj a fost studiat ca ”probă”, fiind o sursă de inspiraţie pentru arhitecţii care au urmat.

În 1876 s-a construit un nou pod peste pârâul Ştiuca, tot metalic, dar fără arcade, mult mai durabil, înlocuit apoi cu podul de beton a cărui structură de bază există şi astăzi. Podul a fost produs de o firmă specializată.

Legende urbane: ”cadenţa militară” a turmei de bivoli

Despre prăbuşirea primului pod metalic din sud-estul Europei construit la Lugoj, după numai un deceniu de folo­sin­ţă, s-a speculat mult.

Au circulat tot felul de bancuri şi snoave despre isprava turmei de bivoli, care au ţinut ”cadenţa militară” la trecerea punţii peste pârâul Ştiuca, dar şi legende urbane, cum că s-ar fi făcut cu metal prost, ori s-ar fi furat din materiale.

Nu este cazul. Oamenii lucrau foarte serios pe acea vreme, dovadă că Podul de Fier, construit de austrieci la 1901, rezistă şi acum, după aproape 120 de ani, la o circulaţie mult mai intensă decât îşi putea imagina cineva la începutul secolului trecut.

Un pod prea avansat pentru vremea sa

Singura ”vină” a primului pod metalic din această parte a Europei, construit la Lugoj, a fost că era… prea înaintea vremurilor sale, prea avansat ca viziune, în condiţiile în care metalurgia vremii nu ţinea pasul cu astfel de proiecte îndrăzneţe. Tehnologia a devenit accesibilă abia după aproape patru decenii.

Dincolo de amănuntele de ordin ingineresc, povestea podului metalic suspendat, construit la poarta de intrare în oraş, are un epilog legat de nivelul de civilizaţie al Lugojului anului 1831. Fără a exagera, putem spune că Lugojul era conectat la cele mai avansate idei ale tehnicii din Vest, mai exact din Europa Centrală.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE