Ultima oră

Primul la start, primul la sosire? PNL la lipit afișe cu președintele înainte

Claudiu Buciu își menține și în această campanie electorală stilul modern și nonconformist de a face politică, fiind în fruntea tinerilor din partid, cei mereu etichetați drept lipitorii de afișe.

Președintele PNL Lugoj a coborât la munca de jos și nu s-a sfiit să deschidă campania electorală cu propria mână, ajutat de o pensulă și ceva aracet, cu care a lipit primul afiș electoral al alegerilor din decembrie.

Încurajat de pe margine de colegii de partid, în care s-au aflat și nume care până de curând au fost alături de Ioan Ambruș, semn că trecerea la noua conducere s-a făcut fără probleme, Claudiu Buciu a avut ceva de furcă în a aplica, pe panourile elctorale, afișele, recunoscând că nu are foarte mare experiență.

Nu același lucru a declarat când a fost vorba despre ceea ce își dorește din punct de vedere politic: ”PNL își dorește ca după momentul 2014, când Klaus Iohannis a fost ales președinte, fără să aibă un parlament care să fie de partea lui, iar apoi Dacian Cioloș a devenit prim ministru fără să aibă în totalitate un Guvern de partea lui, dorim ca în 11 decembrie să le oferim celor doi o echipă în parlament, care să le susțină toate proiectele și să transforme România în ceea ce ne dorim cu toții. PNL dă semne clare că vrea să se reformeze spre deosebire de PSD care rămâne un partid captiv unei conduceri ce nu face cinste nici acestuia dar nici României. Ca independent nu am avut o echipă atât de mare. Dacă PNL era atunci lângă mine aveam șanse mult mai mari, așa a fost istoria dar sperăm acum să câștigăm alegerile”.

Claudiu Buciu se află pe poziția a doua a listelor pentru Senat, fiind cel mai bine plasat lugojean în cursa unui fotoliu din carul acestei camere legislative.

(p) – articol publicitar

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE