Ultima oră

Primul concediu în calitate de șofer începător – ce trebuie să știi

MondialÎn România, oamenii pleacă în concediu în fiecare vară și iarnă. Vara își petrec concediul la mare, iar iarna într-o zonă superbă de munte, sau, de ce nu, într-o zona rurală liniștită. Însă, deși unii preferă aceleași destinații an de an și sunt constanți, alții se aventurează în fiecare concediu într-un loc nou, pentru a descoperi frumusețile României în toată splendoarea. Cu alte cuvinte, în intervalul iulie-august și decembrie, sunt programate cele mai multe concedii și plecări.

Însă nu îți închipui că, dacă nu mai pleci cu trenul, sau cu autocarul și nu vei mai sta înghesuit, totul va fi roz. Nicidecum! Dacă nu te pregătești bine de acasă, îți poți strica concediul chiar dinainte să înceapă. Și dacă ai fost conștiincios încât să înveți toata legislația rutieră și să faci sute de chestionare auto online, atunci cu siguranță vei putea să îți faci o lista cu tot ceea ce îți este necesar înainte de concediu.. și nu ne referim la îmbrăcăminte și încărcătoarele telefoanelor!

Înainte de a pleca la drum în concediul de vară…

Te gândești că acesta este lipsit de incidente și tot ceea ce vrei este să ajungi la destinație. Însă oare tot ceea ce contează este să îți arunci hainele în geamantan sau trebuie să ții cont și de mijlocul de transport pe care îl folosești? Dacă pleci cu mașina personala, trebuie să te aștepți la aglomerație pe șosele, deci o verificare la sistemul de aer condiționat sau de ventilație nu strică. 

De asemenea, nu uita să îți verifici cauciucurile de vară. Acestea trebuie să fie în conformitate cu normele legale și cu anotimpul și cu siguranță știi acest lucru, din testele auto online în care era specificat și acest aspect.

Înainte de vacanța de vară nu uita să nu depășești capacitatea de sarcină utilă a autoturismului! Nu lua mai multe bagaje decât îți sunt necesare și ține o pereche de ochelari de soare la îndemână. Deși aceste lucruri nu le afli din chestionarele auto sau din cărți, sunt sfaturi venite de la șoferii experimentați, care știu ce spun…

Înainte de a pleca în concediul de iarnă…

Aici lucrurile sunt un pic mai dificile. De ce? Pentru că drumurile sunt și așa foarte grele datorită condițiilor meteo și a aglomerației, mai ales înainte de Crăciun sau după Revelion. În plus, dacă pleci la schi, va trebui să îți iei echipamentul pe care îl vei monta pe portbagajul extern al mașinii și trebuie să ții cont de toate indicațiile din cartea mașinii în acest sens.

Nu pleca fără a avea pe mașină cauciucurile de iarnă și fără a le verifica! Unele informații și situații din chestionarele DRPCIV acum îți vor fi de un real folos, pentru că le vei trăi și vei ști cum să le gestionezi cu succes. Asigură-te că pleci cu rezervorul plin, indiferent de carburantul specific mașinii tale și nu te zgârci cu lichidele și opririle pentru a-ți recăpăta puțin forțele.

 

Sursa poza: https://images.unsplash.com/photo-1484373030460-8de45ac8796d?ixlib=rb-1.2.1&ixid=eyJhcHBfaWQiOjEyMDd9&auto=format&fit=crop&w=1950&q=80

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE