Ultima oră

Primăria Lugoj a fentat procedura de achiziţie şi a oferit firmei preferate organizarea Sărbătorilor Toamnei

Mondial

Administraţia locală a făcut oficială, cu zece zile înainte de noul eveniment, căutarea unui partener pentru organizarea acestuia.

„Primăria Municipiului Lugoj intenţionează să organizeze Sărbătorile Toamnei 2011, în perioada 21-23 octombrie 2011. În acest sens, se caută firme specializate în organizarea acestor manifestări. Selecţia solicitanţilor se va face conform unor criterii care pot fi puse la dispoziţia celor interesaţi.

Depunerea ofertelor se va face până în data de 17.10.2011, ora 10.00.

Informaţii suplimentare şi documentele necesare participării la această selecţie se pot obţine de la Primăria Lugoj, cam. 112, de luni până vineri, între orele 8.30 – 12.00″, se arată în comunicatul postat pe 10 octombrie pe site-ul Primăriei Lugoj (www.primarialugoj.ro).

La doar două zile distanţă de la postarea pe site-ul primăriei a anunţului şi cu cinci zile mai devreme de termenul limită până la care firmele interesate puteau depune ofertele pentru selectare, pe adresa redacţiei Redeşteptarea a sosit o solicitare de colaborare din partea unei firme care era deja organizatoare a Sărbătorilor Toamnei.

„Bună ziua, numele meu este ……… Noi împreuna cu primăria din Lugoj vom organiza în perioada 21-23 octombrie 2011 Sărbătoarea Toamnei la Lugoj. Aş dori să vorbesc la dumneavoastră cu o persoană de contact în privinţa unei colaborări în campania de promovare a evenimentului. Mulţumesc şi aştept un răspuns de la dumneavoastră”, se arată în solicitarea trimisă ziarului Redeşteptarea pe 12 octombrie.

Campania de promovare a şi început, iar firma selectată dinainte de încheierea depunerii ofertelor apare deja pe afiş la organizatori, alături de Primărie şi Casa de Cultură a Municipiului Lugoj.

{jathumbnail off images=”images/Stiri/20oct/serbari.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE