Ultima oră

Primăria Lugoj a câştigat două proiecte europene. Vezi despre ce este vorba şi câţi bani primeşte administraţia!

Primaria-noua-resizeAdministraţia Lugojului are aprobate două proiecte cu finanţare europeană, primul primind undă verde la începutul anului, cel de-al doilea acum câteva zile.

Primaria-noua-resize

Primaria-noua-resize

Administraţia Lugojului are aprobate două proiecte cu finanţare europeană, primul primind undă verde la începutul anului, cel de-al doilea acum câteva zile.

„De la Cetăţenie Activă la Eurocetăţenie” este proiectul derulat prin intermediul Biroul Management Proiecte Programe împreună cu alte şase oraşe din Europa: Krynika – Polonia, Prerov – Cehia, Bad Sooden – Allendorf – Germania, Amatas – Letonia, Maribor – Slovenia şi Montemarcio – Italia.

„Scopul proiectului este încurajarea cetăţenilor celor şapte oraşe să ajute la crearea unei Europe interactive şi la promovarea cetăţeniei UE prin schimburi de experienţă şi diversitate culturală”, se arată în descrierea proiectului.

Grupul ţintă va fi de 120 de persoane, tineri şi vârstnici. Partenerii de proiect vor dispune de un site comun, DVS, broşuri şi alte materiale care vor promova politicile UE cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale tinerilor şi seniorilor. De Ziua Europei, pe 9 mai, în fiecare dintre cele şapte oraşe, se vor organiza evenimente publice.

Activităţile proiectului constau într-un sondaj de opinie cu 100 de respondeţi, două workshop-uri şi două conferinţe în Polonia unde vor fi susţinute şi spectacole multiculturale ale artiştilor din oraşele partenere.

Finanţarea totală a proiectului este de 59.000 de euro, sumă care se împarte egal între parteneri.

infocentruCentru turistic pe malul Timişului

Al doilea proiect a fost depus în anul 2012 şi a primit aprobarea zilele trecute. Acesta presupune realizarea şi dotarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică lângă Podul de beton, pe strada Brediceanu. Pentru construcţia chioşcului se transmite în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 9 ani, şi terenul aferent în suprafaţă de 230 m.p.

Obiectivul general al centrului va fi dezvoltarea turismului şi creşterea numărului de turişti în Municipiul Lugoj şi în zonele limitrofe. Centrul turistic va avea şi un site propriu, dar şi o bază de date cu informaţii turistice complete şi actualizate, în scopul creşterii utilizării internetului în serviciile de rezervare şi promovare turistică.

Proiectul de finanţare a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, iar valoarea totală se ridică la 626.180 lei (circa 143.000 de euro), 98% din sumă fiind asigurată din bani europeni.

„Beneficiari ai centrului turistic vor fi atât turiştii care vizitează municipiul Lugoj, cât şi locuitorii oraşului şi agenţii economici care vor înregistra o creştere a veniturilor pe baza serviciilor prestate pentru turişti”, se arată într-un comunicat al Primăriei Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE