Ultima oră

Primăria vrea să impună introducerea obligatorie a utilităţilor

Autorităţile locale intenţionează să modifice regulamentul privind lotizarea terenurilor pentru construcţia de locuinţe.

Iniţiativa aparţine primarului Francisc Boldea, care va propune Consiliului Local, în şedinţa ordinară de la sfârşitul acestei luni, să schimbe condiţiile în care se pot obţine autorizaţiile necesare.

Demersul vine ca urmare a faptului că posesorii de terenuri intravilane, care cer plan de urbanism, nu îşi asumă şi introducerea utilităţilor în apropierea caselor care urmează să fie construite.

“Vom modifica regulamentul pentru lotizare. În ultimii ani unii proprietari de terenuri cu suprafeţe de peste 1 hectar şi-au lotizat terenul intravilan în parcele mai mari sau mai mici, pe care le-au vândut, fără să-i intereseze şi aducerea utilităţilor în apropiere. Nu se mai poate continua aşa” a explicat Francisc Boldea, primarul municipiului.

Mici zone rezidenţiale s-au dezvoltat în ultimul timp pe strada Agriculturii, Buziaşului, Caransebeşului, Cloşca sau Făgetului.

Aici au fost întocmite planuri de urbanism pe mai multe terenuri private, unde s-au construit case aflate în diferite stadii de finalizare.

“După ce erau trasate drumurile şi ridicate clădirile, sarcina introducerii utilităţilor cădea în obligaţia primăriei, lucru inacceptabil. rimăria suportă cheltuielile cu utilităţile doar pentru parcelele concesionate de Consiliul Local, cum e cazul noului cartier Militari” a spus Francisc Boldea.

În viitor nimeni nu va mai putea să vândă loturi pentru construcţia de locuinţe, dacă nu asigură şi aducerea utilităţilor în zona specificată. Nu vor mai fi eliberate autorizaţii fără garanţii în acest sens.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Primăria vrea să impună introducerea obligatorie a utilităţilor

  1. foarte bine.
    introducerea utilitatilor trebuie facuta INAINTE de pregatirea 100% a drumurilor de acces, iar constructia caselor trebuie permisa numai DUPA ce s-au introdus utilitatile si s-au definitivat caile de acces.

    Asa se procedeaza cu cap.

    Introducerea utilitatilor aduce dupa sine in mod logic scumpirea terenului pus in vanzare. Nici vanzatorii si nici cupmparatorii nu au in general prevazute asemenea sume in buget.
    Ca urmare asemenea restrictii, bine intentionate, va duce la stagnarea pietii de terenuri si celei de constructie a caselor.

    Cum ramane cu preparea cailor de acces? in zonele de constructii proprietarii de case noi vor continua sa sufere din cauza mizerieri (praf vara, noroaie iarna) iar vehicolele care circula pe aceste cai (caci drumuri nu pot fi numite) se vor degrada.
    Sistemul actual genereaza pierderi pe toate planurile.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE