Ultima oră

Primăria Lugoj înlocuieşte semnele de circulaţie vandalizate şi distruse

Primăria a semnat un contract de achiziţii pentru 70 de indicatoare rutiere care să le înlocuiască pe cele deteriorate de trecerea vremii, dar şi pe cele vandalizate. Prima tranşă a şi fost livrată, iar angajaţii Primăriei le-au montat pe stâlpi.

Înlocuirea semnelor de circulaţie vechi este o acţiune frecventă a Primăriei Lugoj, mai ales că şi unii cetăţenii „ajută” din plin la creşterea necesarului. Cele mai multe indicatoare care trebuie înlocuite sunt cele vandalizate. Nu de puţine ori putem vedea stâlpi îndoiţi dintr-un şut bine plasat, indicatoare smulse cu tot cu şuruburi, doar de distracţie.
Pe lângă acestea mai există categoria celor peste care a trecut mult prea multă vreme şi s-au scorojit, s-au decolorat sau au ruginit.

În urma unui contract în valoare de 14.000 de lei pe care Primăria l-a încheiat cu o firmă din Giroc au fost cumpărate pentru Lugoj 70 de semne de circulaţie.

„Achiziţionarea şi montarea noilor semne de circulaţie sunt necesare pentru fluidizarea traficului cât şi pentru înlocuirea celor dispărute sau deteriorate din cauza unor evenimente rutiere”, a declarat Angelica Rus, purtător de cuvânt al Primăriei Lugoj.

În prima etapă, la Primărie au ajuns 22 de indicatoare. Cele mai multe au fost montate pe splaiul 1 Decembrie (4 treceri de pietoni) şi câteva în staţiile de taxi de la gară şi de pe strada Mocioni. Trei semne cu oprirea interzisă s-au montat în zona gării şi alte două treceri de pietoni pe strada Timişoarei. S-au mai înnoit semne de oprirea interzisă, cedează trecerea, stop şi limitare viteză, dar şi doi stâlpi.

Indicatoarele sunt vopsite în câmp electrostatic şi acoperite folie clasa 1, iar dimensiunile sunt cele conform standardelor pentru drumurile judeţene.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE