Ultima oră

Primăria Lugoj distribuie ajutoarele financiare pentru încălzire

Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară din cadrul Primăriei Lugoj va efectua în ultima săptămâna din această lună plăţile pentru ajutoarele de încălzire.

Beneficiarii subvenţiilor pentru încălzirea pe lemne îşi vor putea ridica banii de la casieria din sediul Primăriei (la parter), în intervalul 22-24 februarie, între orele 9-15.

Sumele sunt aferente unui număr de opt dosare depuse şi aprobate în perioada 21 noiembrie-20 decembrie, 2015.

Cei care au depus dosarele între 21 decembrie 2015-20 ianuarie 2016, vor putea ridica banii în prima parte a lunii martie, dată urmând a fi anunţată şi comunicată prin corespondenţă.

În acest caz au primit aprobare două familii pentru încălzirea cu lemne şi încă una pentru încălzirea cu gaze naturale.

Pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale şi curent electric se vor face operări direct în facturile emise.

Ajutoarele de încălzire vor fi acordate până la 31 martie.

Până în prezent, Primăria a subvenţionat 55 de familii care se încălzesc cu lemne (între 16 şi 54 lei), 123 familii care folosesc gazele naturale (între 20 şi 262 lei) şi nouă familii care se încălzesc cu sisteme electrice (între 48 şi 240 lei).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE