Ultima oră

Prima lansare de carte din 2015 a avut loc în decorul mai puţin obişnuit al Catedralei Unite din Lugoj

Volumul se numeşte „«Cazul Corneanu». Banatul lui. Ecumenism ratat?” şi aparţine jurnalistei Ramona Băluţescu

MondialPrima lansare de carte a anului 2015 a avut loc în decorul mai puţin obişnuit al Catedralei „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj. Organizată de Eparhia Greco-Catolică de Lugoj, lansarea volumului „«Cazul Corneanu». Banatul lui. Ecumenism ratat?”, ediţia a doua, a avut loc duminică, 4 ianuarie, de la ora 12.00, imediat după Sfânta Liturghie Arhierească. Cartea aparţine profesoarei şi jurnalistei Ramona Băluţescu şi a fost publicată la Editura EMMA în 2014, în plină „campanie electorală” pentru alegerea noului Mitropolit al Banatului.

Despre volum au susţinut interesante prezentări PSS Alexandru Mesian – episcop greco-catolic de Lugoj, Fazakas Csaba – protopop reformat de Timişoara, Mons. Angelo-Narcis Pop – vicar general al Eparhiei de Lugoj, P. On. Ilie Albiciuc, protopop al Bisercii Ortodoxe Ucrainiene din Lugoj şi Ramona Băluţescu – jurnalist la „Timpolis” şi „Oradea Press”.

PSS Alexandru Mesian a spus că, „dincolo de unele accente polemice, care aparţin autoarei şi nu reflectă poziţia Bisericii Unite, merită pusă în evidenţă lucrarea ecumenică a Mitropolitului Corneanu”. La rândul lui, Casaba Fazakas a fost de acord că „Ramona Băluţescu s-a dovedit a fi şi în această carte un jurnalist incomod, dar care caută mereu adevărul. Şi cel mai bun loc unde trebuie rostit adevărul este Biserica”. „Pe Mitropolitul Corneanu l-am considerat ca pe un sfânt în viaţă. Acum, că a trecut la cele veşnice, aşteptăm să înceapă să facă minuni”, a spus monseniorul Angelo Narcis Pop, iar Protopopul Ilie Albiciuc a spus că atât Mitropolitul Corneanu, cât şi contestatarii săi, „vor fi judecaţi după fapte. Doar că la unii vor fi fapte adevărate, iar la alţii fapte între ghilimele”.

La final, autoarea a subliniat că lansarea a avut loc neîntâmplător în singura catedrală greco-catolică din ţară care a fost retrocedată amiabil posesorilor de drept, datorită ierarhului Nicolae Corneanu, „un prieten al tuturor, indiferent de etnie sau de apartenenţa religioasă, şi va fi un prilej de comemorare a celui care a dat noi valenţe ecumenismului în Banat”.

Lucrarea „«Cazul Corneanu». Banatul lui. Ecumenism ratat?” cuprinde, pe lângă articolele ce prezintă viaţa cultelor din Banat din ultimii ani precum şi cele care vorbesc despre împărtăşania ÎPSS Nicolae Corneanu la greco-catolici, cu tot cu implicaţii, şi materiale avându-l ca personaj central pe actualul Mitropolit ortodox al Banatului, ÎPSS Ioan Selejan.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE