Ultima oră

Prima femeie intrată în cursa alegerilor prezidențiale vine la Lugoj

MondialCandidata la preşedinţia României din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), controlat de Dan Voiculescu, Ramona Ioana Bruynseels ajunge pentru prima dată în județul Timiș, într-o vizită oficială, parte a turneului național pe care îl întreprinde.

Prima femeie intrată în cursa pentru Palatul Cotroceni la alegerile prezidențiale din acest an va fi prezentă sâmbătă, 10 august, între orele 12:30-13, în zona centrală a municipiului Lugoj, unde simpatizanții o vor putea cunoaște și transmite doleanțele lor.

Ramona Ioana Bruynseels va avea, sâmbătă după amiaza, și o întâlnire cu Asociația Femeilor Antreprenor din România Filiala (AFAR) Timiș, pe tema „Femeile susțin femei în politică și administrație”.

Itinerariul consilierei de stat prin vestul țării cuprinde și localitățile Buziaș, Silagiu și Pogănești (comuna Bârna).

Vizita se va încheia duminică. 11 august, la Timișoara, la sediul PPU-sl Timiș, unde o așteaptă umaniștii și numeroși simpatizanți.

Până în prezent, umaniștii au centralizat peste 30.000 de semnături de susținere a candidaturii Ramonei Ioana Bruynseels la președinția României.

Umanista a fost numită în decembrie 2018 consilieră a premierului Viorica Dăncilă, pentru mediul de afaceri, dar a demisionat după alegerile europarlamentare. A condus Direcţia Coordonare Politici şi Priorităţi, iar în perioada 2015-2016 a fost specialistă în comunicare a fostului vicepremier Gabriel Oprea.

Ramona Ioana Bruynseels a terminat Facultatea de Drept şi a absolvit un program în cadrul Universităţii Harvard.

După o relaţie de 18 ani s-a căsătorit, în mai 2019, cu Dominic Bruynseels, preşedintele First Bank, mai în vârstă cu aproape 30 de ani decât ea, alături de care are două fetițe.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Prima femeie intrată în cursa alegerilor prezidențiale vine la Lugoj

  1. Vasile Danciu // 9 august 2019 at 10:31 // Răspunde

    A lucrat pentru cei mai mari oameni de stat ai României, Voiculescu, Dancila, Oprea.După ce le-ai făcut ăstora treaba, vrei acum sa lucrezi pentru poporul roman , Pare un regres sa alegem o asemenea persoana …

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.