Ultima oră

Prima autostradă din România terminată înainte de termen. Lotul unu din autostrada Timişoara – Lugoj se deschide miercuri

autostradaSurse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au declarat pentru „Redeşteptarea" că lucrările la autostrada Timişoara-Lugoj (lotul I) au fost finalizate, iar tronsonul va fi deschis circulaţiei de miercuri.

autostradaSurse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au declarat pentru „Redeşteptarea” că lucrările la autostrada Timişoara-Lugoj (lotul I) au fost finalizate, iar tronsonul va fi deschis circulaţiei de miercuri.

Firma deţinută de „regele asfaltului” Dorinel Umbrărescu a finalizat în cea mai mare parte lucrările la primul lot din autostrada Timişoara-Lugoj. Surse oficiale au confirmat că autostrada se va deschide miercuri circulaţiei, dar programul nu a fost făcut încă public, nefiind stabilită lista cu oficialii care participă la eveniment. Cert este însă că acest tronson de autostradă este primul finalizat înainte de termen, data limită de finalizare a lucrării fiind aprilie 2013.

Chiar dacă vorbim de autostrada Timişoara-Lugoj, trebuie spus că noul proiect se adresează doar lugojenilor care merg spre Arad sau Nădlac, fiind vorba, practic, de un tronson care face legătura între Drumul Naţional 6 (Remetea Mare) şi Autostrada Arad-Timişoara. Lugojenii care circulă în direcţia Timişoara au aceleaşi opţiuni ca şi până acum: drumul naţional, prin Recaş, sau drumul judeţean prin Buziaş. De asemenea, camioanele care tranzitau zona Lugojului spre Europa vor urca de acum pe autostradă direct de la Remetea Mare, fără a mai fi nevoie să intre pe centura Timişoarei şi prin Giarmata.

Lucrările la lotul unu din autostrada Timişoara-Lugoj au o valoare de 47 de milioane de euro. Lungima totală a noului tronson de autostradă este de 9,5 kilometri. Lotul 2 din autostrada Timişoara-Lugoj are25 de kilometri, iar proiectul în stadiu de desemnare a contstructorului, firma lui Umbrărescu fiind favorită şi la câştigarea acestui proiect.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE