Ultima oră

PREZENTARE VIDEO – Vârşeţul, un oraş superatractiv pentru lugojeni la doar 140 de km!

MondialCinematograful Bela Lugosi a fost astăzi gazda unui eveniment inedit. Un oraş înfrăţit din Serbia, Vârşeţul, şi-a promovat atracţiile turistice către lugojeni. La eveniment au participat oficialităţi ale celor două oraşe, dar şi consulul general al Serbiei la Timişoara, Lazar Manojlovic. După câteva cuvinte introductive, în faţa audienţei a fost derulat filmuleţul de prezentare a oraşului de 55.000 de locuitori.

Sârbii se pot lăuda cu cetatea vechiului oraş din sec. al XIV-lea, situată la cea mai înaltă cotă din Voivodina – 640 m. De acolo, amatorii de sporturi extreme se pot da cu parapanta, dar mai există posibilităţi şi de ciclism, freeclimbing şi hiking. Clădirile istorice din centrul oraşului au fost păstrate cu sfinţenie de sute de ani, iar farmacia-muzeu din anii 1700 vine să completeze peisajul arhitectural şi ambiental. În mod aparte, vârşeţenii se mândresc cu podgoriile lor şi cu vinurile lor. Crama cea mai mare din zonă are o capacitate de 3.400 de vagoane. În cele 12 crame mai mici din oraş, care oferă şi specialităţi ale bucătăriei tradiţionale, se pot organiza diferite evenimente, dar se poate merge şi pentru o simplă gustare.

Centrul sportiv şi de afaceri Millenium este o una dintre noile investiţii cu care localnicii se mândresc şi care oferă o inedită distracţie mai ales pentru bărbaţi: poligon de tragere cu personal profesionist. Pentru distracţie, voivodinenii au posibilitatea de a participa la 10 festivaluri dintre care cele mai importante sunt Târgul de vin nou în martie, Festivalul Jazztronic în mai, Balul strugurilor, Festivalele internaţionale de teatru şi folclor, Târgul de flori sau Zilele culesului de struguri.

Zona Vârşeţului are 150 de specii de păsări şi este declarată „Important Bird Area” – zonă recunoscută pe plan global pentru habitatul populaţiilor de păsări. Vârşeţul are o capacitate de cazare de 500 de paturi în două hoteluri, de 3 şi 4 stele, un motel, un resort şi şase apartamente. Unităţile de cazare sunt dotate cu aquaparcuri, terenuri de sport şi crame.

Dintre cei prezenţi astăzi la Lugoj au făcut parte reprezentanţi ai Organizaţiei de Turism din Vârşeţ, locţiitorul preşedintelui de comună, dar şi membri ai agenţiilor de turism din Serbia. Din partea Lugojului, au participat primarul, viceprimarul, consilieri locali şi şefii mai multor instituţii de învăţământ.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE