Ultima oră

Prestigiu! Artişti din patru ţări la Concursul de Canto ”Tiberiu Brediceanu”, ediţia 2019

Mondial

Festivalul Internaţional de Canto ”Tiberiu Brediceanu” va alinia la startul ediţiei a doua, 2019, 12 participanţi din patru ţări.

Vor fi reprezentate România (Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara), Ucraina (Slatina – Transcarpatia), Republica Moldova (Orhei) şi Republica Serbia (Vârşeţ).

În competiţie, vor fi prezente toate tipurile de voci (soprane, me­zzosoprane, başi, baritoni), mai puţin tenori.

Deschiderea festivă şi etapa eliminatorie sunt programate vineri, 10 mai, de la ora 16, la Studioul de concerte ”Elisabeta Toth” al Școlii de Muzică ”Filaret Barbu”.

A doua zi, sâmbătă, 11 mai, cu începere la ora 11, are loc etapa a doua, fi­nală, în care vor selectaţi de către juriu cei care vor cânta în Gala laureaţilor. Aceasta va avea loc du­mi­ni­că,12 mai, de la ora 17, la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu”. În cadrul ga­lei va cânta şi câştigătorul ediţiei de anul trecut, tenorul timişorean Marius Zaharia.

Juriul este alcătuit din personalităţi unanim recunoscute ale vieţii muzicale româneşti: prof. univ. dr. Georgeta Stoleriu, pro­fe­soară la Universitatea Na­ţională de Muzică din Bu­cureşti – preşedinte, prof. univ. dr. Mihai Cosma de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi mezzosoprana Aura Twa­rowska, ea fiind şi director artistic al festivalului.

”Lugojul este perceput ca un centru cultral important, este perceput ca oraş al muzicii. În lumea din sfera culturii şi nu numai, numele Lugojului evocă valori culturale. La concursul Tiberiu Brediceanu am avut 22 de concurenţi la startul ediţiei inaugurale. Unii aveau palmares, alţii şi-au încercat doar norocul. La Lugoj nu e societate de binefacere, juriul a fost foarte exigent, aşa că acum avem 12 con­cu­renţi din patru ţări, dar vorbim despre concurenţi cu palmarese consolidate. Sunt tineri care trebuie încurajaţi, dar care au deja un palmares. Aşa­dar, pentru Marele Premiu se vor lupta cei mai buni”, spune prof. dr. Conatantin Stan Tufan, muzicolog, organizator al festivalului.

”Redeşteptarea” va acorda şi în acest an un premiu special

După ce anul trecut a oferit distincţia tinerei soprane Sandra – Eliza Bărănescu, în vârstă de doar 18 ani, săptămânalul ”Re­deş­tep­ta­rea”, partener media al concursului, va acorda şi în acest an un premiu special.

”În acest an, Primăria şi Consiliul local Lugoj ne-au acordat o sumă fru­moa­să, de 15.000 de lei, pentru masă, cazare, transport şi pentru premii.
În afara premiilor bugetate, vor fi şi cele acordate din partea u­nor instituţii media, ONG-uri, firme, asociaţii culturale şi chiar persoane private”, preci­zea­ză profesorul Stan.

Alte premii speciale vor fi oferite de Academia Ro­mâ­no-Americană de Ştiinţe şi Arte, Societatea ”Amicii Muzicii” din Bucureşti, casa de discuri ”Electrecord”.

Ca şi anul trecut, va fi acordat Premiul Special ”Titus Olariu”, care poartă numele unui mare cântăreţ de operă lugojean.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE