Ultima oră

Premii pentru dansatorii lugojeni participanţi la Cupa ”World Open”, desfăşurată la Timişoara

danssportivDansatorii sportivi ai filialei lugojene a Clubului ”Dance Spirit” au participat în zilele de 19-20 octombrie la Timişoara, la Cupa ”World Open”, care a reunit aproape 1000 de dansatori cei mai buni din ţară şi din alte 20 de state europene.

Mondial

În concurs, lugojenii au fost prezenţi cu nouă perechi, una dintre ele reuşind să urce pe podium. La clasa “hobby”, 12-15 ani, Darius Zgriba şi Sorina Şutac au obţinut locul trei. Rezultate bune au mai obţinut şi Armand Lessl – Andreea Drumen şi Erik Baranyai – Miriam de Francesco, care au ocupat poziţia VII- VIII egalitate de puncte la clasa E, 12-13 ani. Radu Munteanu şi Daria Ardelean s-au clasat pe locul X la clasa E, 10 -11 ani.

“Concursul a fost unul foarte puternic, organizat pentru prima dată de trei şcoli de dans din Timişoara – Dance Spirit, Magnum BRD şi Sporting Dance. Copiii noştri au avut evoluţii destul de bune, având în vedere că la fiecare categorie au intrat în competiţie 30 de perechi”, spune Alexandru Iagăr, antrenorul tinerilor dansatori lugojeni.

La sfârşitul săptămânii, în data de 26 octombrie, sportivii lugojeni vor participa la un alt concurs la Mediaş.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE