Ultima oră

Premii în valoare de peste 6.000 de euro la ediția din acest an a Cupei Max Ausnit la ciclism

Cupa ”Max Ausnit” la ciclism a ajuns în acest an la ediția a V-a. Evenimentul va avea loc în data de 23 iulie, în zona Lugojului, pe un traseu lung de 118 km, cu aproape 1.000 de metri diferență de nivel, care va constitui o încercare dificilă, atât pentru profesioniști, cât și pentru amatori.

Evenimentul sportiv are loc între orele 10-16, pe un traseu modificat în prima sa jumătate, păstrând caracteristicile unei “clasice”, cu cățărări scurte și coborâri tehnice. Traseul cuprinde următoarele puncte de reper: Lugoj – Cireșu – Crivina – Hăuzești – Surducu Mic – Cliciova – Mânăstirea Dobrești – Fădimac – Coșteiu.

”Așteptăm peste 400 de cicliști participanți din țară și străinătate. Competiția este inclusă în calendarul Federației Române de Ciclism. Cum în data de 23 iulie nu este programată o altă întrecere de către FRC, suntem convinși că vor participa rutieri de mare clasă. Se constată astfel creșterea nivelului competiției, de la an la an. Dorim ca, sub egida familiei Ausnit, aceasta să devină competiție ciclistă de șosea nr. 1 privată din țară”, a declarat pentru ”Redeșteptarea” Gabriel Olariu, reprezentantul familiei Ausnit.

Familia va fi prezentă la eveniment prin industriașul american Steven Ausnit, soția acestuia, Ana, cumnata sa – Nuria Gimeno Martinez Ausnit și Saskia Salak, nepoata lui Steven Ausnit.

”Premiile ediției a V-a a Cupei Max Ausnit se ridică la peste 6.000 de euro. În acest an avem o premieră. Pe facebook, vom organiza și un concurs pentru spectatori. Fiecare poate să își facă un selfie sau să surprindă un moment inedit sau spectaculos, să pună poza pe rețeaua de socializare, iar cele mai reușite instantanee vor fi premiate. Anul acesta vom avea zonă cu activități în aer liber pentru public – muzică, un spațiu climatizat pentru activități distractive cu copiii, loc de campare, etc. Edițiile trecute ne-au făcut cunoscuți pe plan internațional, așa că am câștigat noi sponsori și parteneri”, ne-a declarat Alex Popa, de la clubul organizator ACS Ciclism Dumbrăviţa.

La competiție, care în acest an va beneficia de cronometrare cu foto finish, s-au înscris cicliști din România, SUA, Ungaria, Serbia și Camerun.

Categoriile de concurs sunt: Elite masculin; Elite feminin; Elite U23; Elite Juniori Feminin; Open Masculin 18-29 ani; Masculin 30-39 ani şi Masculin 40+ ani.

Dintre cluburile participante amintim: Tuşnad Cycling Team, câştigătorii ediţiilor anterioare, Mugenrace Team Prolog – din Ungaria, câştigători la categoriile din care au făcut parte în anii trecuţi, BikeXpert Racing Team – clasaţi pe podium la categoriile din care au făcut parte ediţiile precedente, CS Torpedo Vectra Zărneşti – o echipă de tradiţie în Romania (juniori) etc.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE