Ultima oră

Preşedintele PSD Lugoj: „Ieri am semnat protocolul de funcţionare a USL-ului, sâmbătă vom şti candidaţii”

boldea ambrus 1Invitat în cadrul emisiunii „Alo, Ten TV”, preşedinele social-democraţilor lugojeni a anunţat în premieră finalizarea, în sfârşit, a acordului USL şi în municipiul nostru.

 

boldea ambrus 1Invitat în cadrul emisiunii „Alo, Ten TV”, preşedinele social-democraţilor lugojeni a anunţat în premieră finalizarea, în sfârşit, a acordului USL şi în municipiul nostru.

„Vă spun în premieră că ieri (n.r. 18 aprilie) ne-am întâlnit împreună cu liberalii şi conservatorii, în prezenţa domnilor Titu Bojin şi Marcel Mihoc din partea conducerii judeţene a PSD-ului, a d-lui Florin Supuran din partea PNL-ului şi a d-lui Titus Stancu din partea PC-ului. Ieri am semnat protocolul de formare a Uniunii Social-Liberale la nivelul municpiului Lugoj. Deci noi, PSD-ul, vom candida pe lista USL-ului, aşa cum şi dl. Titu Bojin va candida pe lista USL pentru şefia Consiliului Judeţean. De aceea, dorim să cerem sprijinul lugojenilor pentru ca, atât la nivel de consiliu local, cât şi de consiliu judeţean, să ne putem îndeplini obiectivele ca forţă unită, sub această siglă. De aceea nici nu am vorbit de acest lucru până la semnarea acestui protocol de formare al USL la Lugoj”, spune Boldea.

Sâmbătă vom şti lista candidaţilor USL!

Şeful PSD spune că până sâmbătă, în 21 aprilie, se va definitiva şi lista finală a USL. Întrebat cum se va regăsi Partidul Conservator în acest context al locurilor eligibile, Francisc Boldea a declarat: „după cum ştiţi, PSD este în alianţă cu ACD-ul, adică Alianţa de Centru-Dreapta, formată din Liberali şi Conservatori. Problema listelor nu este a PSD-ului, ci a ACD-ului, ca alianţă, unde dânşii îşi vor propune de comun acord, cine e pe locul întâi şi cine urmează. Am ajuns la o concluzie privind ierarhia în listă şi repartizarea pe partide. Candidatul de primar ocupă poziţia nr. 1, iar poziţia nr. 2 revine viitorului viceprimar din partea ACD-ului. Poziţiile 3-4 sunt ale PSD, poziţia 5 este a ACD-ului, poziţiile 6-7 revin PSD, poziţia 8 la ACD, poziţiile 9-10 la PSD, poziţia 11 la ACD şi tot aşa. Procedând aşa, noi respectăm ceea ce s-a întâmplat în 2008 la alegeri, când PSD a avut un număr dublu de candidaţi faţă de PNL, iar PC-ul nu a avut candidaţi. Fiind pentru ACD poziţiile 2, 5, 8, 11, PNL şi PC îşi stabilesc cine va ocupa aceste locuri”.

Viitorii ex-PRM-işti au locuri de frunte asigurate în USL

Cât despre Ioan Barboni şi Voichiţa Coţolan, ei nu şi-au dat încă demisia din PRM, dar au renunţat la orice funcţii, fiind doar simpli membri ai partidului.

După ultima şedinţă a Consiliului local, ei îşi vor da demisia din PRM şi vor intra în rândurile PSD. „Probabil că cei doi se vor regăsi pe listele USL-ului”, spune primarul Boldea, care conduce şi organizaţia municipală a PSD.

Întrebat dacă plasarea pe listele USL a celor doi viitori ex-PRM-işti nu crează frustrări în rândul social-democraţilor care îşi văd locurile ocupate, Boldea e de părere că „sunt oameni de valoare, care timp de patru ani au votat toate proiectele noastre. Apoi, timp de patru ani, d-na Voichiţa Coţolan a adus în oraşul nostru investiţii de peste 3 milioane de euro prin proiecte –toate câştigate. De aceste lucruri trebuie ţinut cont”.

Emisiunea „Alo, Ten TV” va fi difuzată joi, 19 aprilie, de la ora 18:20 şi în reluare luni, 23 aprilie, de la  ora 10:20.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE