Ultima oră

Porcii de Crăciun, scumpi pentru cumpărători, ieftini pentru vânzători

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, astfel că locuitorii din estul judeţului au început deja să-şi cumpere porci, care conform tradiţiei trebuie sacrificaţi până la Crăciun. Preţurile, mari în opinia cumpărătorilor, mici în cea a vân­zătorilor, se discută în momentul achi­zi­ţio­nării.

Unii şi-au acontat deja porcii de la gospodari, pentru a nu avea surpriza de a rămâne fără godac, chiar de Ignat. Dacă până nu demult preţurile la porci erau destul de scăzute, ele au început să crească odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, astfel că în prezent ele pornesc de la 8 lei pe kilo­gram şi pot ajunge chiar şi la 10 lei.

Majoritatea cres­că­to­ri­lor preferă însă să ţină a­nimalele până în zilele când au căutare, în speranţa că le vor valorifica la un preţ mult mai bun.

”Am de vânzare patru porci, care până de Crăciun se fac la 120 – 130 de kilograme. Vor fi exact cum trebuie, nici prea mari, dar nici prea mici. E mult de lucru, iar preţurile de-acum nu acoperă munca depusă pentru creşterea lor. Eu cer 9,5 lei pe kilogram, dar dacă văd că omul e hotărât, mai negociem ceva”, ne-a de­cla­rat un gospodar din Boldur.

Cei mai mulţi cer însă 8 lei pe kilogram, preţ care cel mai pro­babil se va păstra şi îna­in­tea sărbătorilor.

Chiar dacă în ultimii ani mulţi gospodari au renunţat să mai crească pentru vânzare astfel de animale, în general, e­fectivele înregistrate acoperă necesarul pieţei în zona Lugoj – Făget. Acestea se ridică la peste 15.000 de râmătoare. Cea mai bogată este partea ca­re cuprinde comunele Balinţ, Bol­dur, Coştei, Darova, Bet­hausen şi Obaba Lungă.

Gos­podarii de-aici cresc a­nual peste 6.000 de porci. Cei din Mănăştiur, Dumbrava, Mar­gina, Tomeşti, Curtea sau Pie­troasa se laudă şi ei cu e­fective de aproape 5.000 de ca­pete.

În municipiul Lugoj, cu tot cu satele Tapia şi Măguri şi comunele Bârna, Criciova, Găvojdia, Fârdea, Victor Vlad Delamarina, Nădrag şi Ştiuca sunt în jur de 4000 de capete.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE