- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

Poliţiştii timişeni au luat locul III la un concurs de tir în Ungaria

Mondial [1]

politie 05Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş au reuşit să urce şi în acest an pe podiumul celei de-a trei ediţii a concursului internaţional de tir organizat la Szeged în Ungaria, în data de 3 noiembrie.

„Echipa formată din Victor Pălăduţă (şeful Poliţiei Ciacova), Lucian Micorici (pirotehnist la Serviciul de Acţiuni Speciale) şi Cristian Spătaru (de la Serviciul de Investigaţii Criminale) a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, la fel ca şi în 2011”, ne-a declarat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

La această ediţie au participat două echipe din România, trei din Ungaria şi două echipe din Serbia, participanţii susţinând câte două probe, de precizie şi de viteză, cu un pistol CZ, calibrul 9 mm.

La finalul concursului primul loc a fost ocupat de poliţiştii din cadrul Şcolii de Poliţie Szeged, iar cel de-al doilea de IPA Csongrad.

politie 02

politie 03

politie 04

politie 01