Ultima oră

Poliţiştii rutieri învaţă cum să-i prindă pe cei care s-au urcat drogaţi la volan

curs politie1Poliţiştii Serviciului Rutier Timiş efectuează timp de două zile cursuri pentru depistarea celor care conduc autoturisme pe drumurile publice după ce au consumat în prealabil substanţe cu efect halucinogen, transmite IPJ Timiş printr-un comunicat.

curs politie2Poliţiştii Serviciului Rutier Timiş efectuează timp de două zile cursuri pentru depistarea celor care conduc autoturisme pe drumurile publice după ce au consumat în prealabil substanţe cu efect halucinogen, transmite IPJ Timiş printr-un comunicat.

Prima zi de curs s-a ţinut pe 20 iunie la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş unde poliţiştii Serviciului Rutier au primit informaţii despre categoriile de droguri şi efectele acestora necesare pentru identificarea semnelor fizice şi comportamentale ale consumatorilor de droguri aflaţi la volan.

Cea de-a doua zi va fi alocată efectelor juridice ale consumului de substanţe interzise şi a reintegrării în societate ale persoanelor care au devenit victimele acestora.

Sesiunile de formare destinate poliţiştilor rutieri în primul semestru al anului 2012 sunt susţinute în şapte oraşe: Bucureşti, Timişoara, Ploieşti, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Cluj.

În primele luni ale acestui an poliţiştii au depistat 10 conducători auto care conduceau autoturisme pe drumurile din judeţ deşi consumaseră droguri.

curs politie1

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE