Ultima oră

Poeta Daniela Radu, premiată la Dudeștii Noi

Finalul anului 2018 i-a adus poetei lugojene Daniela Radu o veste bună. Volumul său ”Câmpul cu maci”, apărut în anul 2013 la Editura Nagard și deosebit de apreciat de public încă de la lansare, a fost premiat în cadrul Concursului internațional de volume ”Poezia – Oglindă a sufletului”, ediția a V-a.

Evenimentul a fost organizat de revista ”Sintagme literare”, sub patronajul Consiliului local și al Primăriei comunei Dudeștii Noi.

La concurs s-au înscris poeți din România și de peste hotare, condiția de participare fiind să aibă deja un volum de debut publicat.

Juriul, format din Geo Galetaru, președinte, Adriana Weimer și Ion Căliman, membri, a premiat opt volume de poezie, ale căror sensibili autori vor beneficia de tipărirea celui de-al doilea volum de poezie.

Talentata poetă Daniela Radu lucrează deja la cel de-al doilea volum de versuri, care va vedea foarte curând lumina tiparului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE