Ultima oră

Pod cu rol de tobogan, la Tapia! Sătenii spun că se va prăbuşi

Principalul pod care traversează satul Tapia se “adân­cește” tot mai mult, de la o zi la alta, și reprezintă un real pericol pentru toate autovehiculele care îl traversează.

Canicula din ultimele săptămâni a făcut ca asfaltul să se lase și să creeze un adevărat tobogan, atât pentru mașinile care merg înspre Lugoj, cât și pentru cele care vin din municipiu, înspre satele din zonă.

Adâncitura este de circa 50 de centimetri, însă e bine că e lină, iar cei care vin cu viteză ”zboară” efectiv cu maşinile peste capcana din şosea. Nu puţini sunt cei care au rămas şi fără spoilere, a mai fost și un accident, și oamenii spun că podul se va prăbuși la un moment dat.

”La cum arată, podul se va prăbuşi. O să se blocheze drumul, iar cei care locuiesc în Măguri sau Cireșu, inclusiv o parte din Tapia, nu vor mai putea ajunge cu mașinile pe această parte. Va trebui efectuat un ocol prin Criciova sau pe un drum de balastieră de pe malul Timișului, pentru a putea depăși acest impas. De un an de zile ne spun că vin să-l repare, dar până acum nu a fost nimeni nici măcar să arunce o privire”, ne-a declarat Constantin G. din Tapia.

Drumul care traversează Tapia, înspre Măguri şi Cireşu, este judeţean, astfel că administraţia locală lugojeană nu are dreptul să intervină cu lucrări de reparaţii.

”Este drum judeţean şi nu avem dreptul să intervenim pentru a efectua anumite reparații”, ne-a spus primarul Francisc Boldea.

În urmă cu câteva luni, un consilier județean din zonă și-a luat angajamentul că va rezolva problemele legate de acest edificiu. Pentru distrugerea sa, de vină sunt cami­oa­nele de mare tonaj care-l tranzitează zilnic, pentru a ajunge în balastierele dinspre Măguri.

Podul este foarte vechi și conform documentelor, a fost realizat din cărămidă de foarte bună calitate, legată cu un mortar ce are în componenţă var nestins.

Este cunoscut şi sub denumirea de “Podul Turcului” şi apare pe hărţile primei ridicări topografice Iozefine din Banat, întocmite între anii 1769 – 1772, de către Imperiul Habsburgic.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE