Ultima oră

Pinkerbal, Şaribal şi balurile UTM, distracțiile de demult ale oraşului

Dacă în două episoade consecutive ale serialului nostru am vorbit despre “bombele” Lugojului de odinioară, unde răchia era servită la ţoi, e timpul să aruncăm o privire şi asupra balurilor, distracţiile mai “scuturate” ale urbei, frecventate deopotrivă de protipendadă, de breslaşii din clasa de mijloc, de elevi, dar şi de proletariatul comunist.

Intrarea la bal, musai cu “bilet de onoare”

Pe vremuri, Birtul me­se­ria­şi­lor avea o sală unde se a­du­nau la bal meşterii, calfele sau ucenicii, cu familiile sau prietenele lor. Un document extraordinar din epocă este aşa numitul “Bilet de onoare”, care permitea accesul la dis­tracţie.

Iată textul unui asemenea bi­let, păstrat în arhivele Cor­poraţiei Meseriaşilor din Lugoj: “Înfrăţirea Tinerilor Meseriaşi Tăbăcari din Lugoj: Bilet de onoare pentru dl. To­ma Dănescu. Cu onoare sun­teţi invitat a lua parte la Petrecerea Dansantă a Tineri­lor Meseriaşi Tăbăcari, a­ran­jată în ziua de 29 iunie 1935 (la Sf. Petru şi Pavel), o­norând Înfrăţirea cu prezenţa dumneavoastră. Acest bilet este strict nominal şi nu se poate folosi decât de titular”. Meseriaşii făceau baluri cu strîngere de fonduri. Era o tra­diţie începută după primul Război Mondial, când Cor­poraţia Meseriaşilor şi Femeile Israelite adunau fonduri pentru văduvele de război, orfani şi familiile nevoiaşe. Do­naţiile mergeau şi la fa­miliile cu mulţi copii ale me­seriaşilor. Se făceau tombole cu premii: maistorii scoteau ”la bătaie” câte un cojoc, câte o blană sau un guler de blană. Şi participau toţi, că era de fală. Iar premiile erau de foar­te bună calitate, altfel venea batjocura: “măi, ce cojoc năcăjit ai dat!”. Pietrarii şi mozaicarii glumeau: “eu ce să dau, o cruce ?!”, dar pu­neau şi ei banii jos. Toate a­cestea sunt consemnate în pre­sa mondenă a vremii, în publicaţii precum “Scorpionul”. Presa mondenă a Lugojului de odinioară avea umor, grijă pentru detalii în descrierea rochiilor, ţinutelor şi coafurilor, dar şi un stil elegant, cu mult peste vulgaritatea tabloidelor din zilele noastre.

Distracţie la “Dacia”, “Casina Militară” sau “Concordia”

În presa interbelică sunt amin­tite de pildă “Balurile Stru­gurilor”, care aveau loc în sa­loanele de la “Dacia”, “Ca­sina Militară” sau “Concordia”. Era aleasă şi Regina Ba­lului. Primele trei fete pri­meau premii în cotăriţe cu struguri şi câte o damigeană de vin rampaş. Dar, cum îşi a­mintea regretatul artist Gheor­ghe Vuia: “premiile nu a­jungeau niciodată acasă. Premiantele se trăiască! – şi tot aşa, pînă la ziuă. Acest o­bicei la Lugoj a rămas doar o amintire”. Se făcea bal săp­tă­mânal la actualul Club German, care a revenit la vechea denumire, după ce o perioadă s-a numit “ITL”. Nemţii îi spu­neau Pinkerball, asta era înainte de chefurile ITL-iştilor. Se cânta Blasmusik, o muzică pentru instrumente de suflat, sau Zeppel Polka. Deşi era o activitate lejeră, acordeonist era unul dintre cei mai buni instrumentişti ai Lugojului, Walter Klepper. Pikerbalul se ţinea acolo în fiecare sâmbătă după amiaza, era dans şi fiecare venea cu mâncarea de acasă, după obiceiul nemţesc. După război, Clubul German şi-a închis porţile, iar mulţi etnici germani din Lugoj au fost de­por­taţi la muncă silnică în fosta URSS. Clubul a luat nu­mele ITL, de la celebra În­tre­prindere Textilă, unul din marii angajatori din perioada de dinainte de 1990.

Oltencele şi băieţii din Reşiţa, o combinaţie explozivă: balurile cu bătăi de la ITL

Tradiţia balurilor s-a reluat din anii ’50 până în perioada târzie a anilor ’70. Acum, ba­lu­rile erau organizate de UTM (Uniunea Tineretului Muncitor), devenit apoi UTC (Uniunea Tineretului Comunist).
“În oraş, erau foarte multe fete de la Textila, zisă de u­nii răutăcioşi Facultatea de scamă. Marea majoritate erau oltence, dar şi câteva din Moldova. Stăteau în căminele din spatele Sinagogii, pe Xe­nopol la Unitatea C, Ţesătorie şi la Unitatea A, lângă dispensarul din Colonia ITL-u­lui”, îşi aminteşte Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Surplusul de fete, le­gen­dar la Lugoj (totuşi, mult exagerat) era vizibil în epocă. La Filatură, la 7 bărbaţi erau 150 de femei angajate, iar me­dia de vârstă a fetelor era de 25 de ani.

“Doamna Maria Sorca, membră a Corporaţiei noastre, era instructoare la Şcoala Textilă. Cum bănăţencele nu prea se înghesuiau, ea a mers prin satele din Oltenia şi convingea părinţii să-şi lase fetele la şcoală la Lugoj, unde li se garanta şi un loc de muncă”, spune Belinţan.

Aşadar, la balurile de la ITL era plin de fete, iar vestea a ajuns până la Reşiţa, oraş industrial cu majoritate a forţei de muncă alcătuită din masculi tineri şi dornici de dis­tracţie. Aceştia mergeau în grup şi luau cu asalt sala, unde îi aşteptau lugojenii, în ma­joritate buchinenţi. Ri­va­l­it­ăţile se năşteau instantaneu, iar de la scandal la bătaie e­rau un pas. Aşa că lugojenii şi-au organizat propria pază.

Trei luptători pe post de oameni de ordine

La uşă stătea Blaga, un covaci (fierar), alături de fraţii Micu­la. Toţi trei erau luptători şi nu era bine să te pui cu ei. Odată problema cu ordinea rezolvată, distracţia se putea desfăşura în voie. Trupa era grozavă – Helmut Zegner la acordeon, Ţuchi Gribovschi la chitară şi maestrul Zeno Ar­gălaş la baterie, era un to­bo­şar pe cinste, care ulterior a cân­tat la “Dacia”. Era perioada de dinaintea construirii cinematografului de vară. Clubul ITL avea şi bucătărie, dar separat, numai pentru nunţi. Deşi oficial nu se serveau băuturi, băieţii găseau de fiecare dată o soluţie să aducă licorile cu ei. Hai să mai spunem că decorurile de la balurile ITL erau concepute de artistul polivalent al oraşului, Gheorghe Vuia, pe care toată lumea îl iubea că mai strecura pe sub mână felicitări de Paşti şi de Crăciun, tipărite pe tiparniţa lui manuală şi care nu se găseau în comerţ.

“Şaribal”, distracţie la balul ungurilor

Dacă nemţii aveau Pinkerball, ungurii aveau şi ei balul lor: Şaribal. Se ţinea la Căminul Cultural din Neumanntelep, vizavi de Ştefi Morarul, unde era birtul lui Neumann.
“Mergeam la unchiul meu Birgean, veteran de război, care stătea pe Neculuţă 2 şi îmi amintesc clădirea aceea cu acoperiş rotund, unde ungurii din Neumanntelep ţi­neau Şaribal. Se făceau şi nunţi, botezuri, şi se cânta muzică ungurească. Acolo se ţineau şi şedinţe de partid, iar la alegeri, era amenajată secţie de votare. Tot acolo e­rau lipite afişele de pro­pa­gan­dă, precum celebrele ”Tito cu toporul”, din perioada în care sovieticii nu-i înghiţeau pe iugoslavi, iar Tito era re­prezentat cu o bardă plină de sânge în mână”, se des­tăi­nuie Belinţan.

Cu găştile de cartier nu era de glumă

Ca tânăr petrecăreţ în epocă, ideea era să ştii bine harta Lugojului. Cu găştile de cartier nu era de glumă. Nu cumva să treci dincolo de “ştric” (calea ferată), că acolo te aşteptau Kruszlicz şi birjarul Ambruş, care te luau în primi­re cu lanţurile de la bicicletă.

Şi elevii mergeau, cu “şatra”, la chefuri! Pentru cei mai tineri, petrecerile erau de două feluri: reuniunile sau ceaiurile, pe de o parte, sau chefurile, unde se mergea în grup sau “cu şatra”. Ultimele aveau loc destul de des, iar “şatra” era denumită aşa pentru că se muta de fiecare dată la un alt membru al grupului. Spre deosebire de chef sau “tămbălău”, la ceaiurile dan­san­te “oficiale” elevii mer­geau cu uniformă, la cravată şi cu şapca pe care o lăsau la intrare. La “Bredi”, de pildă, se ţineau jos, la parter, în colţul dinspre Fundaţia Petrassevich. Se puneau plăci şi muzica ascultată adesea nu era pe placul autorităţilor. În lipsa unui DJ, mereu era cineva care să păzească pick up – ul, iar când veneau cei de la UTM se puneau repede “macaralele”. Aceasta era mu­zica oficială a vremii, nu­mi­­tă aşa după piesa “Macara­le”, interpretată de Trio Gri­go­riu şi ajunsă simbol al epocii!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE